Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din comuna Drăguș, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea sub influența alcoolului, pe un drum comunal. Aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Incidentul a avut loc miercuri, 12 noiembrie, în jurul orei 19:00, când polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila, aflați în controlul traficului rutier, au oprit autoturismul pentru verificări.
În urma identificării conducătorului auto, polițiștii au observat că acesta prezenta semne vizibile ale consumului de alcool. Testarea cu aparatul etilotest a confirmat suspiciunile, indicând o valoare de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, potrivit IPJ Brașov.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice. Analizele de laborator urmează să stabilească valoarea exactă a alcoolemiei.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.





























