Clarfon 2
Star FM - TOP Header
Clarfon
Acasă Țara Făgărașului Bărbat din Mândra, reținut într-o anchetă de braconaj. 13 arme, 15 câini și zeci de kg de carne găsite în timpul perchezițiilor
, , ,

Bărbat din Mândra, reținut într-o anchetă de braconaj. 13 arme, 15 câini și zeci de kg de carne găsite în timpul perchezițiilor

Un bărbat de 39 de ani din localitatea Mândra a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, în cadrul unei ample anchete de braconaj. 13 arme, 15 câini de vânătoare și zeci de kg de carne au fost găsite în timpul perchezițiilor.

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Brașov, împreună cu mai multe structuri de specialitate, au desfășurat la data de 20 decembrie, 10 percheziții domiciliare în județele Brașov și Sibiu. Acțiunea a avut ca scop documentarea cercetărilor într-un dosar penal privind infracțiuni de braconaj cinegetic, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, precum și folosirea ilegală a animalelor vii pentru dresaj agresiv.

Cercetările au început în septembrie 2024, când polițiștii au primit o sesizare prin e-mail despre capturarea unui mistreț cu ajutorul unor câini de vânătoare. Analizând imaginile primite, anchetatorii au descoperit cum mai mulți câini, dresați special, atacau mistreți, sub încurajarea proprietarilor lor.

Investigațiile au relevat că unul dintre suspecți, de profesie vânător, antrena câini folosind animale vulnerabile, pentru a dezvolta agresivitatea acestora. Câinii erau folosiți ulterior la braconaj sau erau vânduți altor persoane pentru activități similare.

Proaspat Alb
Infinity GSM
STI - electromecanic
Stefion Trans
Florian Shaorma
Reno Depo
Apartamente si garsoniere
Senchea - oferta educationala 2025-2026
Victoria Federal IFN
Monumente funerare Beclean -
Amanet King Onix
MCG Betoane
Benzinariile Recea & Soars

De asemenea, s-a constatat că o persoană din județul Sibiu, cu experiență în prelucrarea cărnii de vânat, se ocupa de procesarea și comercializarea produselor rezultate din braconaj.

Rezultatele perchezițiilor

În urma perchezițiilor efectuate, polițiștii au confiscat:

  • 10 arme letale susceptibile de a fi folosite la braconaj;
  • 2 arme letale deținute ilegal;
  • 96 de elemente de muniție deținute ilegal;
  • 1 pistol neletal;
  • 20 kg de carne de vânat;
  • 15 câini de vânătoare (copoi), dați ulterior în custodie;
  • zgărzi dotate cu GPS, stații de emisie-recepție, telefoane mobile și alte documente relevante pentru anchetă.

Trei mandate de aducere au fost puse în aplicare, iar în urma audierilor un bărbat de 39 de ani, din localitatea Mândra, a fost reținut pentru 24 de ore. Acesta a fost plasat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al IPJ Brașov.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov, iar cercetările sunt coordonate de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș. Investigațiile continuă.


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Benzinariile Recea & Soars
Amanet King Onix
Florian Shaorma
Reno Depo
MCG Betoane
Apartamente si garsoniere
Proaspat Alb
Victoria Federal IFN
Infinity GSM
Senchea - oferta educationala 2025-2026
Monumente funerare Beclean -
Stefion Trans
STI - electromecanic

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.