O intervenție deosebit de complexă a salvamontiștilor brașoveni s-a încheiat cu succes în Munții Făgăraș, unde un bărbat accidentat grav pe Muchia Zănoaga, în zona Văii Viștișoara, a fost recuperat și predat echipajului SMURD după aproximativ 16 ore de la primirea apelului de urgență, a informat Salvamont Brașov, duminică.
Victima, un bărbat care făcea parte dintr-un grup de trei persoane, a căzut într-o zonă extrem de abruptă și greu accesibilă. Salvatorii montani au ajuns la acesta după un efort susținut, constatând multiple traumatisme la nivelul membrelor inferioare, spatelui și coastelor. La fața locului i-au fost acordate îngrijiri medicale de prim ajutor calificat, bărbatul fiind conștient și cooperant pe parcursul intervenției.
Inițial, salvamontiștii au luat în calcul evacuarea aeriană cu elicopterul SMURD, însă condițiile meteorologice nefavorabile au făcut imposibilă preluarea victimei pe cale aeriană. În aceste condiții, a fost decis transportul terestru, extrem de dificil, până la baza muntelui.
Pentru a face față complexității intervenției, la acțiune s-a alăturat și o echipă suplimentară formată din doi salvatori montani din cadrul Salvamont Râșnov, numărul total al salvatorilor implicați ajungând la 18, din formațiile Brașov, Râșnov și Victoria.
În paralel, o parte dintre salvatori i-au coborât în siguranță pe ceilalți doi membri ai grupului, care nu au avut nevoie de îngrijiri medicale, în timp ce restul echipei a continuat evacuarea victimei pe traseu terestru, în condiții de temperaturi negative și teren extrem de accidentat.
„Intervenția a fost una deosebit de complexă și de lungă durată, desfășurată într-o zonă foarte greu accesibilă, care a îngreunat semnificativ deplasarea și manevrele de salvare. Finalizarea cu succes a acțiunii a fost posibilă datorită unei colaborări exemplare între cei 18 salvatori montani implicați”, a declarat Sebastian Marinescu, directorul Salvamont Brașov.
































