Clarfon - oferta iunie 2026
Clarfon - testare iunie 2026
Star FM - TOP Header
Acasă Sport Body Factory are acum și SPA. Relaxare, recuperare și răsfăț, în același loc
, ,

Body Factory are acum și SPA. Relaxare, recuperare și răsfăț, în același loc

După un antrenament intens sau o perioadă solicitantă la serviciu, organismul are nevoie de recuperare la fel de mult cum are nevoie de mișcare. Body Factory Făgăraș și-a extins oferta prin Body Spa, un centru modern de wellness, conceput pentru cei care vor să îmbine beneficiile activității fizice cu momente de răsfăț și recuperare.

Amenajat în incinta clubului de fitness Body Factory, pe strada Doamna Stanca nr. 131, Body Spa le oferă vizitatorilor un spațiu în care pot lăsa deoparte ritmul alert al vieții de zi cu zi.

Centrul dispune de o piscină exterioară și un jacuzzi – ambele încălzite cu apă sărată, saună uscată cu pereți din sare de Himalaya, saună umedă, cameră de relaxare cu paturi încălzite cu infraroșu, găleată cu apă rece, dușuri interioare și exterioare, precum și o terasă tip sundeck, amenajată cu șezlonguri. Piscina este prevăzută și cu atracții acvatice destinate relaxării. În plus, fiecare vizită include un prosop și o cafea oferită din partea casei.

Masaje adaptate nevoilor tale

Experiența este completată de o gamă variată de masaje, realizate de personal specializat și adaptate atât celor care caută relaxare, cât și persoanelor aflate în recuperare sau celor care practică sport în mod regulat.

Masajul de relaxare poate fi ales în funcție de timpul disponibil: 30 de minute pentru 100 de lei, 50 de minute pentru 150 de lei sau 80 de minute pentru 200 de lei. Pentru reducerea tensiunii musculare și recuperare sunt disponibile masaje terapeutice și sportive, în timp ce drenajul limfatic și masajul anticelulitic sunt recomandate persoanelor care urmăresc stimularea circulației și remodelarea corporală. O ședință de 50 de minute costă 170 de lei în cazul masajului terapeutic, drenajului limfatic și celui anticelulitic, respectiv 180 de lei pentru masajul sportiv.

Cei care își doresc o experiență premium pot opta pentru masajul de relaxare la patru mâini, disponibil la prețul de 250 de lei pentru 50 de minute.

Abonamente pentru cei care aleg relaxarea în mod constant

Pentru clienții care aleg să includă aceste terapii în rutina lor, Body Spa pune la dispoziție și abonamente. Cinci ședințe de masaj de relaxare costă 650 de lei, iar opt ședințe 990 de lei.

Mobila SH
Reno Depo
Demgy - reglor, muncitor necalificat
Monumente funerare
Florian Shaorma
Victoria Federal IFN
Amanet King Onix
Body Spa

În cazul masajului terapeutic și al celui sportiv, abonamentele sunt disponibile la 750 de lei pentru cinci ședințe și 1.100 de lei pentru opt ședințe.

Pentru drenajul limfatic și masajul anticelulitic, tarifele sunt de 700 de lei, respectiv 990 de lei, iar pachetul pentru trei ședințe de masaj de relaxare la patru mâini costă 690 de lei.

Acces și program

Accesul în zona SPA este posibil prin abonamente dedicate, prin abonamentul All Inclusive, care include și serviciile de fitness, sau prin ședințe individuale. Centrul este destinat persoanelor cu vârsta de peste 14 ani și este deschis zilnic, între orele 10:00 și 20:00.

Pentru confortul clienților, Body Factory pune la dispoziție parcare gratuită, supravegheată video, precum și locuri special amenajate pentru biciclete.

Body Spa completează astfel conceptul Body Factory, reunind în același loc activitatea fizică, recuperarea și relaxarea. Fie că este vorba despre refacerea organismului după efort, diminuarea stresului sau pur și simplu câteva ore dedicate stării de bine, centrul oferă un cadru modern și servicii adaptate fiecărui client.

Programările se pot face la recepția Body Factory Făgăraș sau telefonic, la 0754 997 744.


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Amanet King Onix
Reno Depo
Monumente funerare
Demgy - reglor, muncitor necalificat
Mobila SH
Victoria Federal IFN
Body Spa
Florian Shaorma