Brașovul redevine vamă de frontieră

foto: brasov.net

Guvernul a aprobat, vineri, deschiderea punctului internaţional de trecere a frontierei şi a biroului vamal de frontieră pe Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav, încă nefinalizat. Deşi autorităţile anunţaseră că aeroportul va deveni operaţional la 1 noiembrie 2022, nu va putea decola vreun avion înainte de iunie 2023.

Terminalul AIBG devine oficial punct de trecere a frontierei de stat pentru persoane și mărfuri, a anunțat președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea.

„Cele două structuri, Poliţia de Frontieră şi Biroul Vamal de Frontieră, vor fi gestionate de Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Române, dar şi de instituţiile deconcentrate ale Ministerului Sănătăţii, Ministerului Finanţelor, Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale și ale Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, acestea urmând să asigure personalul necesar pentru efectuarea controlului la trecerea frontierei de stat, în condițiile legii. Acestea vor suporta cheltuielile de personal şi costurile implicate de procurarea dotărilor necesare.

În schimb, spaţiile şi utilităţile necesare pentru desfăşurarea activităţilor de control la trecerea frontierei de stat, pentru activitatea vamală şi pentru controlul sanitar uman şi fitosanitar vor fi asigurate de către Regia Autonomă „Aeroport Internațional Brașov – Ghimbav”, cu respectarea prevederilor privind condițiile pentru certificarea aeroporturilor civile internaționale sau deschise traficului aerian internațional.

Programul de funcţionare a punctului de trecere a frontierei de stat şi a vămii de frontieră este acelaşi cu cel al Aeroportului Internațional „Brașov – Ghimbav”, respectiv permanent, în intervalul orar 00:00-24:00”, se arată în anunțul făcut de Veștea pe Facebook.

După ce autorităţile au vehiculat termenul de 1 noiembrie 2022 pentru data la care Aeroportul Internaţional Braşov Ghimbav va deveni operaţional, acest termen a fost decalat pentru luna iunie a anului 2023. Consiliul Judeţean Braşov spune că toate contractele aflate în derulare privind obiectivele ce au rămas de executat sunt în stadii avansate, însă este necesară parcurgerea unor etape care nu pot fi sărite sau parcurse mai repede decât este prevăzut.


Apreciază
Distribuie