Burse de merit pentru 6 elevi de la profilul ,,textile-marochinărie”

Şase elevi de la Şcoala profesională franceză, profilul textile-marochinărie, au încheiat primul an de curs cu burse. Au fost cei mai buni elevi ai specializării, au fost disciplinaţi şi nu au avut absenţe. Acestea au fost criteriile pentru care societăţile comerciale STI International şi Plastimo Marine Roumanie au hotărât să le acorde câte o bursă de merit.

Dorin Lupe, directorul STI International spune că au fost trei premii şi trei menţiuni: ,,Premiul I a constat în suma de 1.400 de lei, premiul II a fost de 1.200 lei, iar pentru premiul III s-a acordat suma de 1.000 de lei. Menţiunile au fost răsplătite cu 900, 800, respectiv 700 de lei. Festivitatea de premiere a avut loc marţi, 7 iulie, la ora 10.00, la Colegiul ,,Aurel Vijoli”.

1. Gabor Andreea………………….1400 lei
2. Mandrean Maria………………. 1200 lei
3. Andrei Maria…………………….. 1000 lei
4. Lupascu Georgel………………… 900 lei
5. Langa Antoaneta………………… 800 lei
6. Beganu Lavinia…………………… 700 lei

Înaintea premierii a avut loc o evaluare care a constat în notele obţinute la practică, notele obţinute la partea de teorie, prezenţa şi disciplina la curs.”

20141218_122248

În evaluarea elevilor din domeniul industriei textile şi pielăriei s-au implicat agenţii economici STI şi Plastimo, inginera de specialitate Maria Alucăi şi dirigintele Liviu Vâgu.

Benzinaria Recea - Pasti 2024
JTTI
curatare tapiterie
Florian Shaorma - Pasti
Primaria Soars - Pasti 2024
Brutaria Dragus

După primul din cei trei ani de şcoală profesională, elevii s-au dovedit a fi apţi să realizeze produse simple de marochinărie şi se prea poate să-şi fi asigurat deja viitorul. Ei au prioritate la angajare în cele două societăţi cu capital francez şi constituie de fapt o ,,pepinieră” pentru viitorul personal de aici. Dar nu sunt obligaţi să se oprească din studii pentru asta; la finalul profesionalei pot continua cursurile pentru dobândirea unei diplome de Bacalureat.

Bursele de merit reprezintă o promisiune făcută de directorii celor două societăţi, Dorin Lupe şi Janos Torok, la debutul specializării din cadrul Şcolii profesionale franceze. Şi nu a fost singura. Iată că susţinerea cu materiale didactice şi tehnologie s-a realizat, bursele s-au acordat, iar promisiuni pentru viitor încă se mai fac. La anul copiii vor primi pentru atelierul de practică şi maşini automate de cusut. Practica se face în cadrul şcolii, acolo unde elevilor li s-a amenajat încă de anul trecut un mini atelier care simulează întru totul procesul de producţie.

Din anul şcolar 2015-2016, care începe în toamnă, o nouă serie de cursanţi vine din urmă. Cei care se înscriu vara şi toamna aceasta la profilul textile-marochinărie! În prima etapă de înscriere din luna iunie s-au depus 15 dosare pentru cele 28 de locuri. Mai sunt două etape de înscriere: 20-21 august, 3-4 septembrie.

Se pot înscrie toţi cei care au terminat opt clase. Nu există însă limită de vârstă în sus. Şcolarizarea este gratuită, iar cursanţii primesc lunar câte 200 de lei din partea statului sub formă de bursă. În plus, cele două societăţi vin cu un premiu la finalul anului şcolar pentru cei mai buni şase elevi în ordinea mediilor, la fel cum s-a întâmplat marţea trecută.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie