Clarfon - noiembrie
Clarfon
Star FM - TOP Header
Acasă Social Ca să poată funcţiona, în hidrocentrala de la Mândra ar mai trebui pompaţi 160 de milioane de euro

Ca să poată funcţiona, în hidrocentrala de la Mândra ar mai trebui pompaţi 160 de milioane de euro

Singura soluţie pentru hidrocentrala de la Mândra o mai reprezintă acum banii europeni. În barajul abandonat de pe Olt s-au investit peste 110 milioane de dolari, iar pentru a prinde contur mai sunt necesare 160 de milioane de euro. HIDROCENTRALA

Avantajele ar fi multiple: realizarea unei capacităţi de producere a energiei verzi, asigurarea apei necesare pentru irigaţii în zona Făgăraş, dar şi dezvoltarea unei baze de agrement pentru sporturile nautice, scriu jurnaliştii de la bzb.ro.

Proiectul a început în 1988 şi a fost finalizat în proporţie de 60%. Consiliul Judeţean Braşov vrea să se implice în finalizarea proiectului şi a decis să încheie un parteneriat cu Hidroelectrica.

O comisie formată din reprezentanţi ai celor două entităţi va face demersurile pentru realizarea asocierii, urmând în viitor să fie căutate soluţii pentru accesarea fondurilor.

Victoria Federal IFN
Reno Depo
La doi pasi
Monumente funerare
Florian Shaorma
UID Fagaras
Amanet King Onix

Hidrocentrala de la Mândra a fost comandată de Nicolae Ceauşescu şi făcea parte dintr-un lanţ de peste 20 de hidrocentrale care urmau să fie construite pe râul Olt. Conform proiectului iniţial, coada lacului pleca de la Hoghiz şi lacul se termina la Mândra.

Capacitatea maximă de înmagazinare a lacului era de 338 de milioane de metri cubi.

 


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Reno Depo
Monumente funerare
La doi pasi
Florian Shaorma
Amanet King Onix
Victoria Federal IFN
UID Fagaras

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.