Cabana Urlea va fi readusă la viață de un ONG

foto: Facebook / Poveștile Carpaților

Cabana Urlea, construită între 1926 și 1927, va fi readusă la viață de o organizație neguvernamentală și va arăta ca în vremurile apuse. Ce nu au reușit vechiul proprietar sau autoritățile, vor face trei oameni pasionați de munte, care nu sunt făgărășeni.

Fără vreo exagerare, aceasta este tranzacția anului din zona noastră. „Poveștile Carpaților”, ONG cu sediul în Ilfov, a cumpărat imobilul de la vechiul proprietar și îl va reconstrui. Se poartă deja discuții cu arhitecți care să refacă totul așa cum era.

„Începând cu această lună, Cabana Urlea se află în proprietatea a trei iubitori de munte ce îşi propun ca prin ONG-ul Poveştile Carpaţilor şi cu ajutorul tuturor celor dornici să revadă cabana repusă pe picioare, să începem reconstrucţia acesteia în primăvara anului viitor. Pentru noi este un pas important, este un proiect ambiţios prin care considerăm ca putem aduce turismul montan în România la un nivel înalt respectând tradiţia şi natura. Cabana Urlea este desprinsă din poveştile Carpaţilor, iar noi credem că această poveste merită spusă şi trăită mai departe şi de copiii nostri”, mărturisesc membrii asociației, Cristina, Bogdan şi Nicu, pe pagina de Facebook.

Bucureștenii au ajuns în urmă cu o lună în Poiana Curmăturii de pe Culmea Moşului și tot atunci au decis că trebuie să facă ceva pentru locul de care sunt legați sute, poate mii de făgărășeni.

Demgy
JTTI
Monumente funerare
Spalatoria GPC
curatare tapiterie

„În urmă cu o lună ne-am propus să ajungem şi noi în acest colţ de Făgăraş, dorind să vedem cum este această fantomă a munţilor, o perlă a turismului montan de odinioră, şi ce am putea face pentru ea. Și iată că ajungând aici am descoperit acest loc minunat și ne-am îndrăgostit de el”, adaugă cei trei.

Cristina, Bogdan și Nicu cred în povestea cabanei, spun că i-au simţit sufletul şi vor să îi dea o șansă. Ei conduc o asociație care nu primește bani de la stat, astfel că vor avea nevoie de ajutor.

Pentru a fi readusă la viaţă povestea Cabanei Urlea, oamenii și firmele din Țara Făgărașului îi pot sprijini cu donaţii de materiale, voluntariat sau donaţii în lei cu textul CABANA URLEA în contul Asociaţiei Poveştile Carpaţilor, deschis la ING Bank cu numărul: RO30 INGB 0000 9999 0760 2164.


Apreciază
Distribuie

  1. Ca și cetățean al satului Breaza ( nascut în anul 1954), şi participant activ la transportul țevilor care aduceau apa în curtea cabanei (eram elev la şcoala din Breaza ), felicit din tot sufletul pe cei care au luat această hotărâre de a reda circuitului turistic montan această frumoasă cabană aşezată într-un loc pitoresc. Felicitări și succes!

Comentariile sunt închise.