După cățelul lăsat într-o benzinărie la Făgăraș, un alt caz de abandon s-a înregistrat la Lisa. Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Brașov fac verificări, după ce un câine a fost găsit într-un șanț, iar imagini cu animalul au fost distribuite pe rețelele de socializare.
Incidentul a avut loc pe 29 august, iar în urma verificărilor oamenii legii au reușit să o identifice pe aparținătoarea animalului: o tânără de 23 de ani din localitate. Polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili circumstanțele în care animalul a ajuns în acea situație și pentru a dispune măsurile legale.
Un caz asemănător a avut loc în Făgăraș, unde camerele de supraveghere au surprins un bărbat de 37 de ani, din Beclean, abandonând un cățel într-o benzinărie.
IPJ Brașov a transmis că, în ambele cazuri, după finalizarea verificărilor, vor fi dispuse măsurile legale.
Conform Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor, abandonul constituie infracțiune și se pedepsește cu amendă penală sau închisoare de la 3 luni la un an.
























