Star FM - TOP Header
Clarfon
Acasă • Social • Cantina socială va fi extinsă

Cantina socială va fi extinsă

Autoritățile locale pregătesc terenul pentru extinderea cantinei de ajutor social din municipiul nostru, prin fonduri europene.

Un proiect de hotărâre în acest sens a fost votat de Consiliul Local chiar în ziua în care a fost înmormântat fondatorul ei, Nicolae Ciocan, fostul primar al Făgărașului.

Numărul celor care vor putea beneficia de o masă gratuită pe zi ar urma să se dubleze. Acesta va crește de la 150, cât este în prezent, la 300 de persoane, potrivit primarului Gheorghe Sucaciu.

„Cantina socială va fi modernizată și extinsă prin fonduri europene. Sunt necesare pentru mărirea capacitatea imobilului pentru cei care mănâncă acolo, la aproximativ 300 de persoane”, ne-a declarat edilul.

Demgy
Mobila SH
Florian Shaorma
GAF Agregate Beclean
Vibe
Reno Depo
Dabo
Free Cash Point
Amanet King Onix
Monumente funerare
La doi pași

Pentru ca extinderea să fie posibilă, vor fi dărâmate mai multe clădiri din curtea cantinei. Totodată, va fi înființat un nou centru de zi pentru vârstnici. Proiectul este în fază incipientă, astfel că nu poate fi înaintată o dată pentru finalizarea lucrărilor.

Primăria Făgăraş alocă anual aproape 650.000 de lei pentru mesele de la cantină.

Liviu Ardelean


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Dabo
GAF Agregate Beclean
Vibe
Free Cash Point
La doi pași
Florian Shaorma
Monumente funerare
Amanet King Onix
Reno Depo
Demgy
Mobila SH

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.