Ce medici lucrează la spitalul din Victoria

Patru ani a stat închis spitalul din oraşul Victoria. De la 1 mai 2015 medicii s-au întors la treabă în spital, după ce unitatea medicală s-a redeschis, în urma unei asocieri dintre clinica ,,Paltinul” Sibiu şi Primăria oraşului. S-a semnat şi un contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, iar ce trece ca şi cost peste plafonul decontat de Casă se va putea consulta şi interna contracost.

Am stat de vorbă cu viceprimarul oraşului, Cristina Bratu, şi cu medicul sibian Petru Rotaru, numit administrator în urma acestei asocieri. Şi unul, şi celălalt s-au declarat extrem de mulţumiţi că au reuşit până la urmă să spargă ,,lacătul” de pe uşa unui spital închis de Ministerul Sănătăţii în 2011. Chiar şi aşa mai este multă muncă de depus şi toată lumea o ştie. În primul rând, cel mai stringent aspect este convingerea Casei de Asigurări să mărească plafonul de decontări. Spitalul a obţinut de la CAS doar 25.000 lei pentru spitalizarea de o zi şi 40.000 lei pentru spitalizarea continuă. Pacienţii beneficiază de gratuitate lunar până când aceşti bani se epuizează. De asemenea, au gratuitate şi primele cazuri care ajung în cabinetele din Ambulatoriu.

Cabinete Ambulatoriu – care au contract cu CAS

Pediatrie – dr. Carmen Obogeanu (Victoria)
Gastroenterologie – dr. Ioan Prodan (Sibiu)
Fizioterapie – dr. Letiţia Muntean (Victoria)
Ginecologie – dr. Elena Niţă (Victoria)

,,Programul medicilor este afişat la spital. În cabinetele din Ambulatoriu programul este de în medie de două ore pe zi”, spune dr. Rotaru.

Cabinete Ambulatoriu – care nu au contract cu CAS

Dermatologie – dr. Anca Ţuvic (Sibiu)
Endocrinologie – dr. Delia Butică (Sibiu)
Alergologie – dr. Gheorge Dinu (Sibiu)

,,Aceşti medici vin de la Sibiu, în funcţie de numărul de programări, cam o dată pe lună. Nu avem contract cu Casa pentru aceste specilizări, consultaţiile vor fi contracost, spre deosebire de celelalte cabinete din Ambulatoriu”, a declarat dr. Rotaru.

Demgy
Moveos
Victoria Federal IFN
JTTI
Amanet King Onix

Internare de zi

Pediatrie
Fizioterapie
Chirurgie – dr. Gabriel Băiulescu (Victoria)
Gastroenterologie
Ginecologie
Neuro-psihiatrie – dr. Gheorghe Bancoş (Sibiu)

Internare de lungă durată

Recuperare-fizioterapie
Paliaţie – dr. Iancu Bogdan (Sibiu)

IMG-20150518-WA0000_resizedSpitalul are patru etaje plus demisol şi parter. La ora aceasta sunt ocupate demisolul, parterul, jumătate din etajul I şi etajul II.
După epuizarea plafonului financiar acordat de CAS, consultaţiile şi internările pot continua contracost. O zi de internare în spitalul din Victoria costă 210 lei, în care se asigură hrana şi medicaţia de până în 50 de lei. Ceea ce trece peste această sumă la capitolul medicamente se achită suplimentar de către pacient.

Spitalul a fost dotat cu aparatură medicală de ultimă generaţie din SUA, Coreea, Germania şi China.

64 de spitale au fost închise în România în 2011. Cele mai multe aşa au şi rămas, alte câteva au fost transformate în policlinici, iar alte în cămine de bătrâni. Spitalul de la Victoria, odată redeschis, este pe lista puţinelor cazuri fericite.
(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie