Star FM - TOP Header
Clarfon
Clarfon - decembrie
Acasă Or. Victoria Ce se poate vâna pe zăpadă

Ce se poate vâna pe zăpadă

Iarna aceasta fondurile cinegetice de la Victoria şi Sâmbăta de Sus abundă în mistreţi. Potrivit legii, sezonul la mistreţi se deschide la 1 august şi se închide la 15 februarie.

Au fost cu totul vreo 23 de exemplare de vânat, iar de când a căzut zăpada au mai rămas vreo 17. Pentru lunile august şi septembrie s-a practicat un tarif de 500 lei pentru membrii asociaţiei, care au solicitat autorizaţie de vânătoare în grup restrâns. Au fost împuşcate astfel 6 exemplare.

De acum şi până în februarie, autorizaţia se acordă gratuit, tot numai membrilor organizaţiei, nu şi altor vânători, iar vânătoarea se va practica în colective mai numeroase. Cea mai bună vânătoare la mistreţ se face pe zăpadă, atât pentru depistarea urmelor, cât şi pentru peisajul în sine, explică şeful Organizaţiei de vânătoare, Ioan Ionescu.

Victoria Federal IFN
UID Fagaras
Targ de brazi
Monumente funerare
Reno Depo
Amanet King Onix
Rahe Invest
La doi pasi
Florian Shaorma
Benzinariile Recea si Soars - Craciun 2025
Mobila SH

Pe lângă mistreţi, la această oră mai este deschis sezonul la cerb, urs şi capră neagră. Dintre toate, o singură capră neagră mai poate fi vânată iarna aceasta.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Florian Shaorma
Mobila SH
Reno Depo
Victoria Federal IFN
Rahe Invest
UID Fagaras
Amanet King Onix
La doi pasi
Targ de brazi
Monumente funerare
Benzinariile Recea si Soars - Craciun 2025

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.