Star FM - TOP Header
Clarfon
Clarfon - ianuarie 2026
Acasă Cultură Cetatea – proiecte care o pun în valoare

Cetatea – proiecte care o pun în valoare

Trei proiecte care au legătură cu Cetatea Făgăraş vor fi depuse de primărie spre finanţare la mai multe companii private care acordă granturi de până la 20.000 de euro.

Pentru că nu ştie cum să facă Cetatea şi mai atractivă pentru turişti, primarul s-a gândit să le ofere şi internet gratuit, wireless. Proiectul ar putea fi uşor acceptat, pentru că i se permite companiei care îl finanţează ca în primele 5 secunde după activarea internetului să apară reclama companiei.

Al doilea proiect vizează achiziţionarea unor uniforme pentru garda castelului, gardă care pe viitor se vrea a fi compusă pe bază de voluntariat şi care se schimbă cu bătaie de tun şi de ceas cel puţin o dată pe zi.

Mobila SH
Victoria Federal IFN
La doi pasi
Competente digitale
Rahe Invest
UID Fagaras
Amanet King Onix
Reno Depo
Florian Shaorma
Monumente funerare

Al treilea proiect vizează amenajarea a trei săli distincte în spaţii diferite din Cetate. Una ar fi sala principilor care au domnit aici, alta ar fi sala principeselor care au stat în Cetate, iar o alta ar fi destinată voievozilor care au stăpânit vreme de 150 de ani Ţara Românească. În săli vor trona statui de mici dimeniuni ale acestora, făcute după picturi, schiţe sau sculpturi vechi.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

La doi pasi
Rahe Invest
Victoria Federal IFN
Reno Depo
Amanet King Onix
Mobila SH
Competente digitale
Monumente funerare
UID Fagaras
Florian Shaorma

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.