Chestionar pentru transportul public din Țara Făgărașului

20 de primari din Țara Făgărașului încearcă să rezolve problema transportului în comun între localitățile în care au fost aleși, însă au nevoie și de sprijinul populației.

Asociația de dezvoltare intercomunitară pentru mobilitate a fost constituită pentru a obține fonduri nerambursabile, necesare înființării unui serviciu public de transport în comun, care să conecteze municipiul Făgăraș și orașul Victoria cu localitățile din comunele: Beclean, Voila, Cincu, Viștea, Ucea, Drăguș, Sâmbăta de Sus, Lisa, Recea, Hârseni, dar și Mândra, Șercaia, Șinca, Părău, Comăna, Ticușu, Jibert sau Șoarș.

Banii vor fi folosiți pentru achiziționarea de autobuze electrice și instalarea stațiilor de încărcare, realizarea de piste pentru bicicliști, implementarea sistemului informatizat de management al transportului”, a declarat Gheorghe Sucaciu, primarul Făgărașului.

Aleșii locali au însă nevoie de sprijinul locuitorilor din Țara Făgărașului pentru completarea unui chestionar.

JTTI
Monumente funerare
Moveos
Spalatoria GPC
Victoria Federal IFN
Firma servicii renovare

Aleșii locali au însă nevoie de sprijinul locuitorilor din Țara Făgărașului prin completarea unui chestionar online pentru actualizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă al Municipiului Făgăraş și extinderea acestuia pe Zona Urbană Funcţională. Fondurile europene se pot accesa doar pe baza acestui plan de mobilitate.

Chestionarul poate fi completat aici.

Autoritățile asigură că informațiile furnizate de populație vor rămâne confidențiale și vor contribui la identificarea problemelor din domeniul mobilității din municipiu şi din zonă, dar și la stabilirea unui plan de măsuri adaptat nevoilor cetățenilor.


Apreciază
Distribuie