Star FM - TOP Header
Clarfon
Acasă • Social • Chiţoiu, fost ministru al Finanţelor, ajunge după gratii după ce a omorât doi oameni

Chiţoiu, fost ministru al Finanţelor, ajunge după gratii după ce a omorât doi oameni

Digi24.ro

Daniel Chiţoiu, fost ministru al Finanţelor Publice, a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu executare după ce a omorât doi oameni într-un accident pe care l-a produs în decembrie 2019. Iniţial, el primise trei ani de închisoare cu suspendare.

Instanţa de apel a admis joi apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti şi de persoanele care s-au constituit părţi civile, majorând pedeapsa principală şi schimbând regimul de executare, astfel încât fosta demnitar să îşi ispăşească pedeapsa în detenţie.

„Majorează pedeapsa principală a închisorii aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 192 alin. 2 şi 3 cod penal, de la 3 ani la 4 ani. Modifică regimul de executare şi dispune ca pedeapsa să fie executată în regim de detenţie, conform art. 60 cod penal”, se arată în soluţia pronunţată de Curtea de Apel, potrivit News.ro.

În plus, instanţa i-a interzis lui Chiţoiu dreptul de a conduce autovehicule timp de cinci ani. Curtea de Apel a stabilit şi nivelul daunelor morale acordate celor două părţi civile, în cuantum de 400.000 de lei fiecare.

La doi pași
Dabo
Florian Shaorma
Amanet King Onix
Vibe
Reno Depo
Demgy
Free Cash Point
Monumente funerare
Mobila SH

Accidentul s-a produs pe 26 decembrie 2019, pe drumul naţional 7, în zona localităţii Zamfireşti, judeţul Argeş. În urma coliziunii, un bărbat de 82 de ani şi soţia acestuia şi-au pierdut viaţa, iar o altă persoană a fost rănită, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit violent de maşina condusă de Chiţoiu, care a intrat pe contrasens.

Fostul ministru a fost trimis în judecată în august 2020, fiind acuzat de ucidere din culpă. La momentul punerii sub acuzare, Chiţoiu a refuzat să dea declaraţii anchetatorilor şi a negat că ar fi vorbit la telefon în timpul producerii accidentului. Între timp, fapta de vătămare corporală din culpă pentru care era cercetat s-a prescris.

În dosar s-au constituit părţi civile şapte persoane fizice, rude ale victimelor, dar şi trei unităţi sanitare.


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Florian Shaorma
Mobila SH
Vibe
Dabo
Free Cash Point
Reno Depo
Amanet King Onix
La doi pași
Demgy
Monumente funerare

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.