Civitas. A doua înfrângere pe teren propriu

      După patru etape disputate pe teren propriu din actuala ediţie de campionat echipa de fotbal a Făgăraşului a reuşit doar două egaluri şi două înfângeri. Ultimul rezultat negativ a fost vineri, 11 octombrie, când Civitas avea să o întâlnească pe F.C. Zagon din Covasna, liderul clasamentului.

     Într-o atmosferă estivală din punct de vedere meteorologic cei aproximativ 150 de făgărăşeni prezenţi în tribune au urmărit o partidă puţin spectaculoasă, cu rare ocazii de poartă.

      Singurul gol a fost înscris de oaspeţi în minutul 26. Tofan plasează mingea în colţul dreapta sus al porţii dintr-o centrare venită din partea stângă a apărării făgărăşene.

     Căpitanul lui Civitas, Silviu Săndei, vizibil extenuat după meci şi dezamăgit de rezultat, spunea la finalul partidei că jucătorii se pregătesc în fiecare zi, dau randament bun la antrenamente, chiar dacă rezultatele nu reflectă acest lucru. „Venim la stadion în fiecare dimineaţă, ne pregătim intens. Este clar că avem nevoie şi de rezultate bune, dar cred că încă ne lipseşte determinarea şi ambiţia”, spunea Săndei la finalul partidei.

 Fazele mai importante ale partidei

     În minutul 14 oaspeţii domină apărarea gazdelor, centrează de pe partea dreaptă a atacului lor, însă Pintea nu reuşeşte să reia spre poartă. Făgărăşenii ies pe contraatac într-o poziţie de 3-2, dar nu îi iese centrarea lui Cocan, ajuns la marginea careului oaspeţilor.

    În minutul 23, Murariu, portarul Civitasului, reuşeşte un plonjon spectaculos salvând poarta de o minge reluată spre poartă de un atacant advers.

      La  două minute diferenţă oaspeţii deschid bine jocul pe partea dreaptă, reuşesc o centrare bună, Tofan reia cu dreptul din mijlocul careului şi deviază mingea la încheietura barelor, marcând singurul gol al partidei.

     În minutul 28, Neamţu urcă cu mingea la picior de la mijlocul terenului, pasează lui Damian, însă centrarea acestuia nu ajunge la nimeni.

      În minutul 31, Onciu de la Civitas primeşte galben la mijlocul terenului. Oaspeţii atacă poarta şi insistă în atac. Stamate reuşeşte să le fure mingea şi să degajeze. Imediat urmează o nouă replică a oaspeţilor printr-un şut al lui Tofan care îl pune din nou în valoare pe portarul făgărăşean, acesta din urmă reuşind să oprească mingea în drumul ei spre poartă.

     În minutul 34 din nou se remarcă portarul Civitasului care apără un şut ce venea direct spre poartă. Tot el îi repune pe atac pe Neamţu cu Colarez, care combină bine la mijlocul terenului, ajung la marginea careului, dar nu reuşesc mare lucru.

      În minutul 38 oaspeţii, aflaţi în atac, reiau în careu o centrare tot de pe dreapta atacului lor, acelaşi număr 8 de la Zagon, Tofan, şutează la poartă, însă portarul Murariu şterge mingea deviind traiectoria ei spre bara transversală, reuşind apoi să degajeze.

      În minutul 41 Onciu vede al doilea galben pentru un fault de la spate. Primeşte cartonaşul roşu şi Civitasul rămâne în 10 jucători.

Agromar
Demgy
curatare tapiterie
Brutaria Dragus
Primaria Soars - Pasti 2024

     Mai trebuie notată încă o intervenţie bună a lui Morariu în minutul 45, care scoate o minge de lângă stâlpul din partea dreaptă a porţii.

     Repriza a doua aduce două schimbări la formaţia gazdă. Stanciu îi ia locul lui Mădulărea, iar Manole îl înlocuieşte pe Căpăţănă.

      În debutul reprizei tot covăsnenii se remarcă în preajma careului nostru, acelaşi Tofan insistă să pătrundă în careu, dar apărătorii reuşesc să degajeze.

     În minutul 51 intră şi Streza în locul lui Cocan. Două minute mai târziu reuşeşte să reia serios spre poarta Zagonului, dar portarul de numai 16 ani reuşeşte să respingă mingea. Îi pune pe contraatac pe oaspeţi care nu reuşesc să marcheze din cauza intervenţiei salvatoare a portarului făgărăşean.

     Fără un istoric prea mare, repriza a doua aduce în prim plan şi obişnuitele trageri de timp ale celor aflaţi în avantaj pe tabelă.

     În minutul 61 Ştirbu îl faultează urât pe Stamate, secerându-i piciorul de sprijin. Făgărăşeanul este nevoit să părăsească terenul pe targă, după ce medicii decid că el nu mai poate continua. Ironia face ca arbitrul să considere o intrare firească nesancţionând un fault demn de cartonaşul roşu. Ba mai mult, într-o discuţie cu tribuna reclamă că starea terenului a dus la accidentarea fundaşului. Lovitura primită de Stamate s-a auzit şi din tribună, iar retragerea jucătorului la gâtul medicului spre vestiare avea să evidenţieze accidentarea.

     În minutul 75 făgărăşenii combină bine la mijloc, urmează o centrare spre Săndei ajuns în atac, dar mingea depăşeşte toţi jucătorii din careu.

     După un minut Neamţu şi Streza combină bine la mijloc, însă Streza este surpins în cele din urmă în ofside, trebuind să se oprească din drumul spre poartă.

    Până în minutul 80 făgărăşenii reuşesc să respingă un şut din lovitură liberă, iar pe contraatac, centrează în careu, dar înalţii fundaşi ai Zagonului reuşesc să respingă.

     Până la final Tofan de la F.C. Zagon mai reuşeşte o fază frumoasă, driblează doi fundaşi dar reia pe lângă poartă.

Scor final, Civitas Făgăraş – F.C. Zagon, 0-1. DSCN2227 DSCN2228 DSCN2233 DSCN2235 DSCN2238 DSCN2240 DSCN2243 DSCN2244


Apreciază
Distribuie