Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare COD GALBEN de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă marți, 16 iulie, între orele 10:00 și 22:00.
Potrivit meteorologilor, fenomenele vizate includ averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii (cu rafale ce pot atinge 50–70 km/h), precum și căderi izolate de grindină.
Zonele afectate sunt:
- Transilvania
- Moldova
- local în Maramureș
- nordul Munteniei
- cea mai mare parte a zonei montane
Se estimează că, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 25–30 l/mp, iar izolat pot depăși 40–60 l/mp.
ANM precizează că, deși atenționarea vizează în principal regiunile menționate, perioade cu instabilitate atmosferică accentuată vor apărea și în restul teritoriului, dar pe arii mai restrânse.






























