Codul roșu de vreme rea poate închide total circulația rutieră!

foto: jurnaldevreme.ro

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Brașov și-a intrat în atribuții, miercuri, 5 februarie, de la ora 18. Comitetul a fost convocat în cursul după-amiezii, ca urmare a codului roșu emis de Administrația Națională de Meteorologie pentru zona de munte din județul Brașov.

În cadrul întâlnirii ce a avut loc la Prefectura Brașov, lt. col. Lucian Marciu, inspectorul-şef al ISU Brașov, a prezentat planul de măsuri pentru intervenții, iar prefectul Văsii a anunțat că toate unitățile administrative-teritoriale din zona vizată de codul roșu au fost înștiințate să activeze planurile pentru situații de urgență.

Codul roșu este valabil din 5 februarie, ora 18.00, până în 6 februarie, ora 8.00, iar fenomenele vizate sunt viscol puternic, rafale de peste 100-120 km/h, vizibilitate redusă spre zero. Mâine dimineață, din cod roșu se va trece în cod portocaliu.

Șoferii sunt sfătuiți să nu plece la drum, pe cât este posibil:

„Facem apel la conducătorii auto să evite deplasările în zonele vizate de codul roșu (județele Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași și Tulcea și zona de munte a județelor Prahova, Dâmbovița, Argeș, Brașov, Buzău), deoarece vizibilitatea va fi redusă spre zero, vântul va bate la rafală cu 100-120 km/h și se vor înregistra și ninsori.

Atenționăm că în zonele aflate sub cod roșu se poate lua oricând decizia închiderii totale a circulației rutiere pentru toate categoriile de autovehicule”, se arată în comunicatul CNAIR.

Dacă totuși nu pot evita deplasările, conducătorii auto sunt sfătuiți ca, pe drumurile aflate sub cod portocaliu și roșu, să circule prudent, să adapteze viteza la condițiile din trafic, să aibă autovehiculele echipate corespunzător pentru condiții de iarnă și să se informeze în prealabil cu privire la condițiile de trafic din zonele tranzitate.

Direcțiile Regionale de Drumuri și Poduri sunt mobilizate pentru cod roșu și toate utilajele sunt pregătite pentru a acționa acolo unde este cazul, iar Dispeceratele CNAIR SA vor funcționa la capacitate maximă, transmit autoritățile.

Firma servicii renovare
Spalatoria GPC
Demgy
Agromar
Florian Shaorma
Moveos
Proaspat Alb
curatare tapiterie

Și reprezentanții ISU au transmis câteva recomandări:

„Pentru evitarea producerii unor situații de urgență care pot afecta viața și bunurile, facem un apel pentru populația din zonele vizate, ca pe timpul manifestării fenomenelor, să rămână în spații închise care le asigură protecția.

De asemenea, pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autoturismelor se va realiza în zone ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și App Store.”

foto: jurnaldevreme.ro


Apreciază
Distribuie