Polițiștii și jandarmii brașoveni au desfășurat acțiuni pentru creșterea siguranței în școlile din Făgăraș, vizând în special Colegiul Național „Radu Negru” și Liceul Tehnologic „Aurel Vijoli”, dar și unități școlare din municipiul Codlea.
Acțiunile au urmărit crearea unui mediu școlar sigur și educativ, prin prevenirea violenței, reducerea absenteismului și diminuarea comportamentelor de risc. Activitățile s-au desfășurat în sistem integrat, cu participarea polițiștilor din Biroul Siguranță Școlară, Poliției Municipiului Făgăraș, Poliției Municipiului Codlea, Serviciului Criminalistic – Compartimentul Poliție Canină – și a jandarmilor din Inspectoratul de Jandarmi Județean Brașov.
Elevii au participat la sesiuni preventive, în cadrul cărora au fost abordate teme precum evitarea comportamentelor de risc, siguranța în mediul online, interacțiunea cu persoane necunoscute sau grupul de prieteni, precum și consecințele fizice, psihologice și juridice ale violenței și bullying-ului/cyberbullying-ului.
Totodată, polițiștii au organizat ședințe cu directorii, consilierii școlari și membrii comisiilor pentru prevenirea violenței, oferindu-le îndrumări privind măsurile legale aplicabile elevilor cu comportament dezadaptativ.
Zonele adiacente liceelor au fost monitorizate pentru identificarea elevilor care absentează de la cursuri, iar controalele au vizat și prevenirea comercializării produselor din tutun, energizante și alcool către minori.
Meda și Ares, câinii polițiști din cadrul echipelor criminalistice, au avut un rol semnificativ în prevenirea și combaterea infracționalității și au oferit elevilor momente inedite.
Prin aceste acțiuni, polițiștii și jandarmii urmăresc consolidarea încrederii și colaborării între elevi, cadre didactice și instituțiile statului, astfel de activități urmând să continue constant în unitățile de învățământ preuniversitar din județul Brașov.





























