Star FM - TOP Header
Clarfon
Acasă Cultură Comună din Ţara Făgăraşului la un pas de o distincţie culturală

Comună din Ţara Făgăraşului la un pas de o distincţie culturală

Asociaţia Cele Mai frumoase Sate din România şi Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” invită vizitatorii pe 13 martie, între orele 12.30 – 16.30, la cea de-a doua ediţie a concursului Satul Cultural al României. Printre comunele finaliste se află şi Drăguşul.

Desemnarea câştigătorului va avea loc după prezentarea şi jurizarea candidaturilor comunelor finaliste selectate. Acestea vor prezenta un program cultural compus din minimum cinci evenimente (festivaluri, sărbători, expoziţii, concursuri, simpozioane). Dragus azi

Satul Cultural al României este un program lansat în ianuarie 2014, sub patronajul Ambasadei Franţei în România, cu scopul de a promova patrimoniul cultural şi turistic din satele româneşti.

Drăguşul se află printre cele 13 comune finaliste.

Anunţul privind desemnarea câştigătorului se va face în jurul orei 16.30.

Fiecare candidatură va fi susţinută de primarul comunei şi fiecare comună va avea un stand de prezentare, care va cuprinde în mod obligatoriu un produs culinar specific.

Comunele finaliste sunt:

– Biia (Şona), Vinerea (Cugir) şi Săsciori – judeţul Alba

– Vorona – judeţul Botoşani

Dabo
Mobila SH
Demgy - reglor, muncitor necalificat
Monumente funerare
Vibe
Victoria Federal IFN
Florian Shaorma
Amanet King Onix
Reno Depo

– Drăguş – judeţul Braşov

– Cumpăna – judeţul Constanţa

– Aninoasa şi Cândeşti – judeţul Dâmboviţa

– Vânători Neamţ – judeţul Neamţ

– Izvoarele – judeţul Prahova

– Gura Râului – judeţul Sibiu

– Jurilovca – judeţul Tulcea

– Prundeni – judeţul Vâlcea

(Cristina Cornilă)


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Demgy - reglor, muncitor necalificat
Victoria Federal IFN
Reno Depo
Monumente funerare
Amanet King Onix
Florian Shaorma
Mobila SH
Dabo
Vibe

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.