Primăria Municipiului Făgăraș informează cetățenii că, pentru anul fiscal 2026, nivelurile impozitelor și taxelor locale au fost stabilite strict în limitele prevăzute de legislația fiscală în vigoare, fără aplicarea unor majorări sau cote adiționale la nivel local.
Începând cu data de 1 ianuarie 2026, intră în vigoare modificările aduse Codului fiscal prin Legea nr. 239/2025 și Ordonanța de Urgență nr. 78 din 17.12.2025, acte normative care actualizează regulile privind determinarea impozitelor și taxelor locale, precum și modul de calcul al acestora.
Pentru anul fiscal 2026, stabilirea impozitelor și taxelor locale se realizează în conformitate cu art. 491 din Codul fiscal, fiind exceptate de la indexare, potrivit prevederilor legale, următoarele categorii:
- impozitul pe clădiri – persoane fizice;
- impozitul pe teren;
- impozitul pe mijloacele de transport.
Principalele reguli de calcul pentru anul 2026
Impozitul pe clădirile rezidențiale (de locuit)
Se calculează prin aplicarea cotei de 0,1% asupra valorii impozabile a clădirii, stabilită conform Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, fără cote adiționale sau majorări locale, conform Tabelului 1.
Impozitul pe clădirile nerezidențiale
Se determină prin aplicarea cotei de 1,12% asupra uneia dintre valorile prevăzute de lege, după caz:
- valoarea rezultată din raportul de evaluare;
- valoarea finală a lucrărilor de construcție;
- valoarea înscrisă în actul de transfer al proprietății (de exemplu, contract de vânzare-cumpărare),
fără aplicarea unor cote adiționale sau majorări locale.
Impozitul pe terenurile din categoria „curți cu construcții”
Impozitul se stabilește prin înmulțirea suprafeței terenului, exprimată în hectare, cu sumele corespunzătoare prevăzute în tabele. Pentru anul 2026, aceste sume au fost indexate cu rata inflației de 5,6%, conform prevederilor legale.
Impozitul pe mijloacele de transport
Se stabilește potrivit Codului fiscal, în funcție de:
- capacitatea cilindrică;
- normele de poluare,
fără aplicarea unor cote adiționale sau majorări locale, conform tabelului anexat.
De asemenea:
- pentru autovehiculele hibride cu emisii de CO₂ de cel mult 50 g/km se acordă reducerea maximă prevăzută de lege, respectiv 30%;
- pentru autovehiculele electrice, impozitul este stabilit la nivelul de 40 lei/an.
Pentru vehiculele destinate transportului de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 12 tone, impozitul se calculează în funcție de cursul de schimb comunicat oficial, respectiv 5,0806 lei/euro, valabil pentru anul 2026.












Acest comunicat de presă este redactat și asumat în întregime de către emitent. Conținutul nu reprezintă munca redacțională a echipei Bună Ziua Făgăraș și nu reflectă poziția editorială a publicației.































