Conducere nouă la Radu Negru

Colegiul Naţional Radu Negru

Colegiul Naţional Radu Negru

Colegiul Național Radu Negru va avea o nouă conducere, ca urmare a rezultatelor obținute la concursul desfășurat de Inspectoratul Școlar Județean, pentru ocuparea posturilor de director.

Dintre toate instituțiile de învățământ, cea mai acerbă concurență a fost la Colegiul Radu Negru din Făgăraș.

Nu mai puțin de patru profesori au concurat pentru funcția de director, iar alte cinci dosare au fost depuse pentru cele două posturi de director adjunct.

În urma celor trei probe (examen scris, analiza CV-urilor și interviul de susținere a proiectului de management), pe prima poziție pentru ocuparea funcției de director s-a situat profesoara Elena Micu (136,500 p.), urmată de profesoara Maria Racu (135,250 p.), profesorul Remus Mogoș (127,300 p.) și profesorul Ion Bogdan (120,975 p.). Calculul rezultă din însumarea rezultatelor publicate pe pagina oficială a ISJ Brașov, în urma desfășurării celor trei probe.

În concursul pentru ocuparea posturilor de director adjunct, ordinea a fost asemănătoare iar profesorul Dorin Lupu, cel de-al cincilea concurent, s-a retras după proba scrisă.

Astfel, cei patru candidați rămași în cursă au obținut următoarele rezultate: prof. Elena Micu (137,500 p.), urmată de prof. Maria Racu (137,250 p.), prof. Remus Mogoș (129,00) și prof. Ion Bogdan (123,275).

Monumente funerare
Amanet King Onix
Sezar Forest - soferi profesionisti
Brutaria Dragus
Demgy
Agromar
JTTI
Royall Security

Colegiul Doamna Stanca va fi condus în continuare de profesoara Corina Drăgoiu. Potrivit rezultatelor afișate pe site-ul ISJ, aceasta a obținut 135,00 p. Ea a rămas fără contracandidat, după ce prof. Dorin Lupu s-a retras din cursă.

De asemenea, și Școala O. Densușianu va fi condusă în continuare de prof. Ion Negrilă.

Concursul pentru ocuparea funcției de director la Gr. Șc. Dr. Ioan Șenchea și Colegiul Aurel Vijoli continuă săptămâna viitoare.

Ordinul nr. 5080, emis de Ministrul Educației, pentru organizarea și desfășurarea concursurilor de director, prevede că rezultatele oficiale vor fi publicate în data de 18 noiembrie, urmând ca validarea acestora să se realizeze în 16 decembrie, de către Consiul de Administrație al ISJ.


Apreciază
Distribuie