Cu cât se măresc indemnizaţiile şi salariile asistenţilor personali

Numărul maxim al asistenţilor personali care asigură îngrijirea şi supravegherea persoanelor cu handicap grav a rămas acelaşi în 2015. La Făgăraş sunt la fel ca în anul precedent, tot 120 de posturi de asistenţi personali. Numărul lor a fost acceptat şi votat de consilierii locali la ultima şedinţă a Legislativului.

Remuneraţia acestora este echivalentă cu salariul asistentului social debutant cu studii medii din unităţile de asistenţă socială din sectorul bugetar. Astfel oamenii primesc 975 de lei brut până la finalul lunii iunie 2015, iar din iulie şi până la sfârşitul anului salariul brut creşte la 1.050 lei.

Pe de altă parte, cei care preferă indemnizaţia, din care să-şi plătească ei singuri o persoană care să le fie de ajutor, beneficiază de sume mai mici. Asta, pentru că în cazul indemnizaţiei nu există contribuţii către stat, cum sunt în cazul asistenţilor personali. Cuantumul indemnizaţiei este de 724 de lei până  în iunie, iar în a doua jumătate a anului aceasta creşte la 777 lei.

La ora actuală în evidenţele Serviciului de Asistenţă Socială se află în plată 115 persoane cu handicap grad I care beneficiază de asistenţi personali şi 130 de personae cu handicap grad I care au optat pentru primirea indemnizaţiei.

Amanet King Onix
Monumente funerare
Agromar
JTTI
Isoplus Special - Pasti
Primaria Soars - Pasti 2024

Finanţarea tuturor se asigură de la bugetul de stat, în proporţie de cel puţin 90% din necesarul de fonduri. Primăria alocă fonduri în completare.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie