Clarfon 2
Star FM - TOP Header
Clarfon
Acasă Social Cum pot contesta pensionarii nemulțumiți decizia de recalculare
,

Cum pot contesta pensionarii nemulțumiți decizia de recalculare

Preşedintele Casei Naţionale de Pensii, Daniel Baciu, afirmă că pensionarii care se consideră nedreptăţiţi în urma recalculării pensiilor pot contesta decizia de recalculare. El le recomandă celor care se află în această situaţie să se adreseze iniţial caselor teritoriale, pentru a primi explicaţii cu privire la decizia de recalculare, înainte de a face contestaţie în instanţă, potrivit News.ro.

„Noi nu plecăm de la premisa că pensiile au fost recalculate greşit. Eu am încredere în colegii mei că aceste decizii de recalculare sunt corect recalculate, dar dacă avem această eventuală posibilitate, sunt pârghii stabilite foarte clar de lege. Pe decizia de recalculare, acolo, jos, în subsol, există un termen în care această decizie poate fi contestată, dar eu consider că acest pas de contestare ar trebui să fie ultima soluţie”, a afirmat, miercuri, Daniel Baciu, într-o conferinţă de presă.

Victoria Federal IFN
Apartamente si garsoniere
Reno Depo
Monumente funerare
Joy Fashion Outlet
Florian Shaorma
MCG Betoane
Firma renovare
Proaspat Alb
Amanet King Onix
Benzinariile Recea & Soars

Acesta a explicat că, începând de săptămâna viitoare, va fi suplimentat numărul salariaţilor la birourile de relaţii cu publicul de la casele teritoriale de pensii, tocmai pentru cei care au nelămuriri cu privire la modul în care le-au fost recalculate pensiile.

„Noi ne aşteptăm ca o mare parte dintre pensionari să vină să se intereseze cu privire la această decizie de recalculare, iar noi să fim cu toţii în măsură să oferim aceste relaţii tuturor. Deci trebuie făcută o minimă procedură prealabilă anume de a te interesa de ceea ce înseamnă această decizie de recalculare la Casa teritorială de Pensii, fie printr-o audienţă la directorul instituţiei, fie prin birourile de relaţii cu publicul şi ca ultimă soluţie aş vedea eu această posibilitate de a merge în instanţă”, a explicat şeful Casei de Pensii.
Baciu a explicat că cele mai mari majorări de pensii se vor înregistra în cazul celor care au muncit şi au cotizat o lungă perioadă de timp şi care s-au pensionat înainte de anul 2019.

Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

MCG Betoane
Monumente funerare
Reno Depo
Florian Shaorma
Apartamente si garsoniere
Proaspat Alb
Amanet King Onix
Victoria Federal IFN
Benzinariile Recea & Soars
Firma renovare
Joy Fashion Outlet

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.