Făgărășenii sunt invitați la o seară dedicată muzicii de cameră și cinematografiei, vineri, 14 august, la Amfiteatrul de vară din municipiu. Casa de Cultură a Municipiului Făgăraș organizează, de la ora 20:00, un concert extraordinar susținut de Cvartetul NaunArt, urmat, de la ora 21:00, de proiecția filmului „La răscruce de vânturi” (2026). Intrarea este liberă.
Concertul face parte din proiectul „Music and Family Together”, prin care Cvartetul NaunArt promovează muzica românească și universală în țară și peste hotare. Ansamblul este alcătuit din artiști ai Filarmonicii Brașov, cadre didactice și studenți ai Facultății de Muzică din cadrul Universității Transilvania din Brașov și s-a remarcat prin participarea la evenimente organizate inclusiv la invitația ambasadelor României în Japonia, la Pavilionul României din Osaka, dar și în Kenya.
Publicul va avea ocazia să asculte un repertoriu în care folclorul românesc se îmbină cu lucrări reprezentative ale muzicii clasice, într-o interpretare semnată de muzicieni uniți nu doar de pasiunea pentru artă, ci și de legăturile de familie.
Din componența Cvartetului NaunArt fac parte Alina Nauncef și Alexandru Nauncef – la vioară, Vlad Nauncef – la violă și Vanda Mülthaler – la violoncel. Invitat special al serii va fi Ovidiu Nauncef, artist instrumentist în partida de percuție a Filarmonicii Brașov.
După concert, spectatorii sunt invitați să rămână în Amfiteatrul de vară pentru proiecția filmului „La răscruce de vânturi”, programată să înceapă la ora 21:00. Participarea la ambele evenimente este gratuită.





























