Deplasările în „Săptămâna Altfel” sunt interzise dacă școlile nu le pot plăti

foto: arhivă/ Muzeul Țării Făgărașului

Deplasările în afara localității în Săptămâna Altfel pentru care școlile nu au găsit surse de finanțare vor fi interzise, anunță Ministerul Educației. Aceste călătorii nu mai pot fi plătite de părinți, relatează educatieprivata.ro.

Principalele modificări prevăzute în Metodologia de organizare a Programului național „Școala Altfel”, pusă în consultare publică:

  1. În situația în care, pe întreaga perioadă a programului sau doar în anumite zile, din motive obiective, nu se pot organiza activități conform orarului stabilit pentru programul „Școala Altfel”, se desfășoară alte activități educative care contribuie la formarea și dezvoltarea competențelor din curriculumul național.
  2. Sunt interzise deplasările în afara localității care presupun costuri și pentru care unitatea de învățământ nu a identificat surse de finanțare.

Propunerile și sugestiile cu privire la proiectul supus consultării publice pot fi trimise până în data de 14 septembrie 2023, inclusiv, pe adresa de e-mail dezbateripublice@edu.gov.ro.

Alte prevederi din proiectul de metodologie:

Programul național „Școala Altfel” are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului școlar și este derulat pe baza unei planificări ce rămâne la decizia fiecărei unități de învățământ, conform ordinului ministrului educației privind structura anului școlar, valabil în anul școlar respectiv.

În cadrul programului, în vederea dezvoltării competențelor, se recomandă utilizarea:

  • tehnicilor de învăţare colaborativă, inclusiv bazată pe proiecte;
  • metodelor de schimbare socială: bibliotecă vie, teatru forum, teatru ziar;
  • dezbaterilor;
  • filmelor artistice, documentare și de animație, cu caracter educativ;
  • resurselor educaţionale online;
  • abordărilor transdisciplinare, interdisciplinare sau pluridisciplinare.

Apreciază
Distribuie