Star FM - TOP Header
Clarfon
Acasă Social Descinderi la Făgăraș după o bătaie într-un club. 7 suspecți, audiați de polițiști
,

Descinderi la Făgăraș după o bătaie într-un club. 7 suspecți, audiați de polițiști

Șapte bărbați au fost ridicați în această dimineață de polițiștii din Făgăraș și conduși la audieri, în urma unor percheziții domiciliare desfășurate în municipiu și în localități din apropiere.

Acțiunea vine după ce, în noaptea de sâmbătă spre duminică (31 mai – 1 iunie), un bărbat și o femeie au fost agresați fizic într-un club de noapte din Făgăraș, sub privirile celorlalți clienți. Potrivit anchetatorilor, violențele ar fi continuat și în afara localului.

Dosarul penal deschis în acest caz vizează infracțiunile de „lovire sau alte violențe” și „tulburarea ordinii și liniștii publice”. Investigațiile sunt coordonate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, iar polițiștii de la Biroul de Investigații Criminale au reușit identificarea a șapte suspecți, toți din zona Făgărașului.

Reno Depo
Demgy - reglor, muncitor necalificat
Monumente funerare
Florian Shaorma
Victoria Federal IFN
Mobila SH
Amanet King Onix
Dabo
Vibe

Pentru completarea probatoriului, anchetatorii au obținut și pus în aplicare, în această dimineață, șapte mandate de percheziție domiciliară, emise de judecătorul de drepturi și libertăți. Suspecții au fost ridicați în baza unor mandate de aducere și duși la sediul Poliției Municipiului Făgăraș pentru audieri.

La acțiunea operativă au participat aproximativ 60 de forțe de ordine: polițiști din cadrul Poliției Făgăraș și Secției 3 Poliție Rurală Voila, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale (S.A.S.) Brașov și jandarmi ai Grupării Mobile de Jandarmi Brașov.


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Florian Shaorma
Reno Depo
Demgy - reglor, muncitor necalificat
Dabo
Vibe
Amanet King Onix
Mobila SH
Monumente funerare
Victoria Federal IFN

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.