Doi bărbaţi au dat două spargeri la Boholţ

Doi tineri din Boholţ au reuşit în plină noapte să dea două spargeri la două case din sat. În noaptea de 3 spre 4 martie, băieţii – unul 30 de ani, altul de 19 ani – au pătruns în beciul imobilului cu nr. 260.

Au intrat uşor, pentru că pivniţa avea o uşă de lemn fără încuietoare. Au furat de aici un motofierăstrău şi o bormaşină, evaluate la 1.200 lei. Au plecat ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic şi au găsit o altă locuinţă de prădat.

Următorul a fost imobilul 211, unde au pătruns în jurul orei 3.00 noaptea, prin forţarea uşii de acces. Au intrat chiar peste proprietar în cameră, care se afla în lumea viselor. Au cotrobăit sub o faţă de masă, aşezată sub un televizor şi au găsit 300 de lei. Probabil hoţii ştiau unde îşi ascunde omul banii!

Când i-au furat, s-a trezit şi proprietarul şi au luat-o la sănătosa, de frica de a nu fi recunoscuţi. A fost prea târziu, aşa că au fost identificaţi.

Proaspat Alb
Reno Depo
Mobila SH
Sumi Agro - Kaishi
Monumente funerare
Florian Shaorma

Nu însă şi pentru prima faptă, deoarece numai în 7 martie, poliţiştii din comuna Beclean au descoperit că tot ei furaseră şi din beciul primului proprietar.

,,Cei doi bărbaţi sunt acum cercetaţi, în stare de libertate, în două dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, spune  cms. şef Claudiu Bulborea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Făgăraş

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie