Clarfon
Star FM - TOP Header
Acasă Social Doleanţele apicultorilor

Doleanţele apicultorilor

Problemele cu care se confruntă la nivel local apicultorii din zona Făgăraşului au fost semnalate de preşedintele Cercului Apicol Făgăraş, col. (r) Alexandru Mazilu, la întâlnirea pe care stuparii făgărăşeni au avut-o, zilele terecute, cu ing. Ioan Fetea, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România.

Col. Mazilu a scos în evidenţă slaba informare a producătorilor făgărăşeni, dar şi anumite necesităţi de natură funcţională. Acesta le-a explicat celor prezenţi că de multe ori se întâmplă ca apicultorii din zona noastră să afle prea târziu despre unele reglementări în domeniu.

Ca o rezolvare, stuparii locali au cerut ca, atunci când apar aceste noutăţi, ele să fie trimise direct la organizaţia locală a apicultorilor, iar de aici să se facă distribuirea şi informarea tuturor membrilor. O altă doleanţă a lor a fost un sediu propriu pentru organizaţia locală, dar şi mai multe articole de specialitate în revista apicultorilor, în dauna celor legate de legislaţia din alte ţări.

Reno Depo
Amanet King Onix
Victoria Federal IFN
Demgy - reglor, muncitor necalificat
Monumente funerare
Mobila SH
Florian Shaorma
Dabo
Vibe

Din păcate cererile lor nu au primit răspunsuri pozitive din partea conducerii Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România.

(Alexandru Socaciu)


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Mobila SH
Victoria Federal IFN
Dabo
Vibe
Reno Depo
Amanet King Onix
Monumente funerare
Florian Shaorma
Demgy - reglor, muncitor necalificat

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.