Clarfon
Star FM - TOP Header
Acasă Social Două din trei săli de sport din Făgăraș rămân neterminate. Doar una este funcțională
, ,

Două din trei săli de sport din Făgăraș rămân neterminate. Doar una este funcțională

default

Dintre cele trei săli de sport în care ar fi trebuit ca elevii din Făgăraș să își desfășoare activitățile, doar una a fost finalizată la timp și este funcțională. Celelalte două investiții sunt în continuare întârziate.

Într-o postare publicată pe Facebook, primarul Gheorghe Sucaciu compară parcursul celor trei investiții, atrăgând atenția asupra diferențelor dintre proiectele gestionate direct de administrația locală și cele derulate prin intermediul altor instituții.

„Doamna Stanca”, singura sală finalizată

Singurul proiect dus la bun sfârșit este cel de la Colegiul Național „Doamna Stanca”, finanțat prin PNRR. Contractul de finanțare a fost semnat în ianuarie 2023, iar lucrările, contractate cu o firmă locală, s-au încheiat în decembrie 2024, în termenul asumat. Sala este în prezent funcțională, iar primarul consideră că acest proiect este un exemplu de bună practică în administrarea locală.

Cazul Școlii „Ovid Densușianu” – blocaj din 2019

Florian Shaorma
Monumente funerare
La doi pasi
Victoria Federal IFN
UID Fagaras
Amanet King Onix
Reno Depo

În schimb, sala de sport de la Școala Gimnazială „Ovid Densușianu”, proiect derulat prin Compania Națională de Investiții (CNI), este blocată de mai bine de cinci ani. Lansat în decembrie 2019, proiectul a fost întârziat de o contestație în instanță încă din faza de achiziție. Deși organizarea de șantier a început în 2020, în iunie 2025 lucrările nu sunt finalizate. Mai mult, Primăria Făgăraș ar fi identificat neconformități în execuție și a cerut intervenția CNI, afirmă primarul Gheorghe Sucaciu.

Școala Nr. 7 – constructorul, somat să respecte termenul

Nici sala de sport de la Școala Gimnazială Nr. 7 nu este încheiată. Finanțat prin Programul Operațional Regional 2014–2020, proiectul a fost aprobat în 2019, însă lucrările au început abia în martie 2022. Autoritățile au impus constructorului termen-limită sfârșitul lunii iunie 2025. În caz contrar, vor fi aplicate penalități.

default

„Am decis să impun termene clare pentru toate investițiile aflate în derulare în municipiul Făgăraș. Dacă acestea nu vor fi respectate, vom aplica penalități firmelor executante”, a anunțat primarul Gheorghe Sucaciu.

Edilul sugerează că proiectele gestionate direct de primărie și executate de firme locale oferă rezultate mai bune.


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Florian Shaorma
Reno Depo
Amanet King Onix
UID Fagaras
Monumente funerare
La doi pasi
Victoria Federal IFN

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.