Star FM - TOP Header
Clarfon - ianuarie 2026
Clarfon
Acasă Țara Făgărașului Două persoane au ajuns la spital, după ce un autoturism s-a răsturnat la ieșirea din Olteț
,

Două persoane au ajuns la spital, după ce un autoturism s-a răsturnat la ieșirea din Olteț

sursa foto: InfoTrafic Făgăraș

Un autoturism în care se aflau patru persoane s-a răsturnat luni, 17 februarie, la ieșirea din Olteț.

În accident a fost implicat un singur autovehicul, al cărui conducător ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și astfel ar fi ieșit în afara părții carosabile, potrivit IPJ Brașov.

În urma incidentului, ocupanți ai autoturismului au suferit leziuni corporale.

„La fața locului au intervenit de urgență două echipaje SMURD și un echipaj de stingere cu apă și spumă. Echipajele de intervenție au acționat pentru acordarea asistenței medicale victimelor și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor. În urma accidentului, două persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind evaluate la fața locului și transportate ulterior la spitalul din Făgăraș pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate”, a declarat Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Brașov.

Florian Shaorma
Monumente funerare
Mobila SH
Victoria Federal IFN
La doi pasi
Reno Depo
Amanet King Onix
Competente digitale
UID Fagaras
Rahe Invest

La locul incidentului au fost direcționate echipaje de poliție pentru cercetări privind lămurirea împrejurărilor și stabilirea cauzei care a dus la producerea accidentului.

Traficul rutier s-a desfășurat alternativ pe DN 1, în zona accidentului de circulație, până la finalizarea măsurătorilor.

Poliția Brașov recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență în condus și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri.


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

La doi pasi
Rahe Invest
Florian Shaorma
Mobila SH
Victoria Federal IFN
UID Fagaras
Amanet King Onix
Reno Depo
Competente digitale
Monumente funerare

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.