Star FM - TOP Header
Clarfon
Acasă Braşov Echipamente medicale noi pentru pacienții cardiaci tratați la Spitalul Județean
,

Echipamente medicale noi pentru pacienții cardiaci tratați la Spitalul Județean

Consiliul Județean Brașov

Consiliul Județean Brașov a demarat procedurile de achiziție pentru aparatura medicală inclusă în proiectul „Șansă pentru inimile pacienților cardiaci critici”, destinată Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, cel mai mare spital public din județ.

Potrivit unui comunicat al administrației județene, valoarea totală estimată a achiziției este de 2.928.000 de lei fără TVA, finanțarea fiind asigurată prin Programul Sănătate, prioritatea 3. Procedura cuprinde două loturi: un echipament ECMO (oxigenare extracorporală cu membrană) veno-arterial, estimat la 695.000 de lei, și două ecocardiografe performante portabile, cu o valoare estimată de 2.233.000 de lei.

Anunțul a fost publicat de luni, 13 iulie, în sistemul electronic e-licitatie.ro, iar operatorii economici de specialitate au la dispoziție termen până pe 12 august pentru depunerea documentațiilor tehnice și financiare.

Prin intermediul noii aparaturi, administrația județeană estimează creșterea eficacității serviciilor medicale, prin intervenții mai rapide, reducerea timpilor de diagnostic și tratament, precum și un acces facil la tratamente eficiente, furnizate în condiții mai sigure pentru pacienții cardiaci aflați în stare critică.

Este cel de-al patrulea proiect european finanțat prin Programul Sănătate pe care Consiliul Județean Brașov îl implementează la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov.


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Demgy - reglor, muncitor necalificat
Monumente funerare
Mobila SH
Florian Shaorma
Amanet King Onix
Victoria Federal IFN
Vibe
Dabo
Reno Depo

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.