Elevi făgărăşeni angajaţi de o firmă mare de la Sibiu

Dacă cei mai mulţi dintre absolvenţii de astăzi îşi fac griji după terminarea liceului în legătură cu lipsa locurilor de muncă, şase elevi de la Colegiul Tehnic ,,Aurel Vijoli” vor fi angajaţi în scurt timp de către o societate din Sibiu cu peste 1.000 de salariaţi.

Firma, care se află în apropierea aeroportului, este producătoare de rulmenţi şi planetare. În timpul anului şcolar reprezentanţii acesteia au poposit în liceul din Făgăraş spre a se interesa de elevi pe care să îi înveţe iniţial meserie şi apoi să îi angajeze.

Directorul Vasile Ţifrea spune că tot anul şcolar copiii, care acum au terminat şcoala profesională la profilul mecanică, au mers la practică la Sibiu. Pentru că au deprins meseria, aceştia vor fi angajaţi acum. Societatea în cauză este una dintre fondatoarele Clubului de afaceri francez.

Bazele acestei structuri s-au pus zilele trecute la Sibiu (foto), de către zece firme, în prezenţa primarului de la Sibiu – Astrid Fodor, preşedintelui CJ Sibiu – Ioan Cindrea, ambasadorului Franţei la Bucureşti – Francois Saint Paul. De asemenea, a fost invitat să ia parte la festivitatea de constituire inclusiv directorul Vasile Ţifrea.

Florian Shaorma - Pasti
Demgy
Primaria Soars - Pasti 2024
Sezar Forest - soferi profesionisti
Proaspat Alb
Benzinaria Recea - Pasti 2024

Clubul deschis la Sibiu de către francezi are scopul de a întări relaţiile economice dintre cele două ţări.

Foto: turnulsfatului.ro

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie