Elevii care au obţinut media 10 la examenele naţionale din vara acestui an vor fi recompensaţi financiar cu sume între 2.000 și 5.000 de lei.
Ministerul Educaţiei a pus joi în consultare publică proiectul de Hotărâre de Guvern care prevede acordarea unor stimulente pentru performanţă, potrivti Educație Privată. Fiecare dintre cei 85 de absolvenţi de gimnaziu cu media maximă la Evaluarea Naţională 2025 va primi 2.000 de lei, iar cei 42 de absolvenţi de liceu care au promovat Bacalaureatul cu media 10 vor primi 5.000 de lei. Cuantumurile sunt identice cu cele din anul precedent.
În sesiunea iunie-iulie 2025, 32 de absolvenţi au obţinut media 10 la Bacalaureatul naţional, 1 la sesiunea specială şi 9 la Bacalaureatul german. La Evaluarea Naţională, 85 de elevi de clasa a VIII-a au reuşit să obţină media maximă.
Lista nominală a beneficiarilor şi modalitatea de acordare a premiilor vor fi stabilite ulterior prin ordin al ministrului.
„Am reuşit, prin măsurile fiscal-bugetare adoptate, să asigurăm plata salariilor şi burselor în acest an şi să ne stabilizăm pentru dezvoltare şi reforme în anii care vin. Pe lângă acest obiectiv, în cadrul căruia păstrarea componentei sociale a fost determinantă (burse sociale şi sprijin pentru categorii de elevi în diverse situaţii de risc), am încercat să securizăm şi partea de recompensare a excelenţei. Astfel, alături de premiile în bani acordate pentru rezultatele obţinute în competiţiile şcolare naţionale şi internaţionale, propunem, conform reglementărilor în vigoare, acordarea de stimulente financiare elevilor care în această vară au încheiat examenele naţionale cu media generală 10”, a declarat ministrul Daniel David.