Este căutat cel mai bun profesor sau antrenor. Va fi premiat cu 8.000 de lei

foto: galasocietatiicivile.ro

„Ajutați-ne să-i găsim pe cei mai buni dintre acești profesori, antrenori, mentori”, este apelul lansat de Fundația Pentru Comunitate.

Sunt căutați profesori, antrenori și pedagogi din toată țara, care au reușit și reușesc să stimuleze copii talentați, care îi pregătesc pentru a face față competițiilor, care caută în permanență posibilitățile lor de dezvoltare.

Înființată în Cluj-Napoca, în 2008, cu scopul de a sprijini talentul, cunoașterea, solidaritatea și valorile comunitare, organizația dorește să atragă atenția asupra acelor profesori, antrenori și mentori care au descoperit și au lansat tinere talente, care le-au sprijinit din umbră primii pași, al căror devotament și entuziasm au contribuit esențial la dezvoltarea, punerea în valoare a talentelor lor.

Orice persoană poate să facă o nominalizare atât în nume propriu cât și în numele unui grup, potrivit reprezentanților Fundației Pentru Comunitate. Nominalizarea trebuie să conțină numele, coordonatele celui nominalizat (e-mail, telefon, numele instituției în care își desfășoară activitatea), cât și o justificare ce să conțină cele mai importante rezultate obținute de copiii și tinerii pregătiți de el, precum și momentele de vârf ale carierei sale.

Dintre cei nominalizați, Consiliul Director al Fundației Pentru Comunitate va alege zece personalităţi din domeniul sportului, artelor, culturii și a științelor, care vor obține Premiul Mentor pentru excelență în educație. Fiecare premiant va primi un trofeu, o diplomă și o sumă în valoare de 8.000 de lei. Consiliul va avea în vedere contribuția mentorului la succesele celor pregătiți de el. Anul trecut, au fost premiați 10 profesori și antrenori din Joseni (Harghita), București, Deva, Onești (Bacău), Călărași, Constanța, Craiova, Târgu Mureș și Târgu Secuiesc.

Primaria Soars - Pasti 2024
Victoria Federal IFN
Demgy
Moveos

Nominalizările se pot face până la data de 31 decembrie 2018. Consiliul Director al Fundației Pentru Comunitate va alege câștigătorii Premiului Mentor în luna februarie 2019 și va organiza înmânarea distincțiilor în perioada următoare. Lista premianților va fi publicată în ziua decernării premiilor.

Important: nominalizarea trebuie să contureze atât calitățile profesionale, cât și pe cele umane ale persoanei propuse, și să evidențieze rolul mentorului în viața și cariera discipolului. Aceasta mai trebuie să conțină coordonatele persoanei care face nominalizarea (numele, adresa postală, e-mail, telefon), ca aceasta să poată fi contactată în caz de nevoie pentru informații suplimentare.

Sunt valabile doar nominalizările făcute pe formularul de nominalizare pe care îl puteți descărca de AICI.

Formularul completat se trimite într-un singur exemplar la adresa Fundației Pentru Comunitate. Prin e-mail, la adresa mentor@pentrucomunitate.ro sau prin poștă la adresa: 400603 Cluj, Bd. 21 Decembrie 1989, nr. 77, The Office C, Et. I – pe plic se menționează: Premiul Mentor. Informații suplimentare pot fi solicitate în scris la adresa mentor@pentrucomunitate.ro sau prin telefon la numerele 0752-018760 sau 0755-045699.


Apreciază
Distribuie