Făgărăşean, devenit celebru ca actor

Nu de multe ori ai şansa să participi la un concurs, fie el şi banal, după care să ai o experienţă fabuloasă. Bogdan Dăscălescu, făgărăşean şi fost elev la Colegiul Naţional „Doamna Stanca”, a devenit protagonistul unei reclame la bere. Experienţa din timpul filmărilor este una fabuloasă.

2200 de concurenţi, un câştigător

Pe o reţea de socializare, o companie producătoare de bere, Heineken, anunţa că se caută „Călătorul Legendar” al României. „Aveau o aplicaţie prin care oricine putea să se înscrie. Trebuia doar să spui care a fost cea mai tare aventură a ta de până atunci, să alegi un loc pe care ai vrea sa îl vizitezi, şi să laşi o scurtă descriere despre tine, ca să explici de ce crezi tu că eşti călătorul legendar. Am pus o poză cu aurora boreală din excursia mea la Nordkapp (Norvegia) şi le-am zis că aş vrea să vizitez atolul Raroia, unde a eşuat Thor Heyerdahl cu a sa Kon-Tiki în încercarea de a demonstra că sud-americanii au populat insulele din Polynezia. După o lună, din cei 2200 de participanţi au ales 10, printre care şi eu. Fiecare dintre noi a fost supus unui test cu „camera ascunsă”, probabil pentru a testa cum ne descurcăm în situaţii dificile. M-au pus să aştept aproape jumătate de oră într-o cafenea (şi eu urăsc să aştept), filmând totul în acest timp. Apoi m-am întâlnit cu producătorul, care m-a pus să cânt în faţa camerei (am cântat Frerre Jacques) şi să conving o fată de la o masă alăturată să îmi cumpere o bere”, povesteşte Bogdan.

Premiu: actor în reclamă

La nicio săptămână după interviu, făgărăşeanul avea să afle că pe 18 iulie va decola spre Madrid. „Mă aşteptam ca de acolo să mergem în altă parte, ştiam că este un punct de legătură spre America Centrală. Însă doar acolo am aflat că asta este destinaţia mea”, explică Dăscălescu. images

Ajuns la Madrid, în locul bagajului pe care îl avea cu el, a primit doar o carpetă, un covor mai mic, pe care erau desenate indicii către locul în care trebuie să meargă pentru a-şi recupera bagajul, adică La Casa Baratta, regiunea Tanger, în Maroc.

„A urmat o săptămână de aventură pe urmele propriului bagaj. La Madrid am fost cazat în camera unei domnişoare, care mai apoi m-a ajutat să iau trenul spre sud. M-a abandonat într-o gară. După câteva ore de mers pe jos am prins un autobuz local care m-a luat mai departe. S-a stricat şi acesta la un moment dat, iar după ce i-am ajutat să împingă la el, m-au lăsat în mijlocul pustietăţii. Am ajuns apoi în ţinutul La Mancha, faimos din cauza lui Don Quijote, şi m-am bucurat de morile de vânt cu care se lupta acesta. Am întâlnit un fermier care m-a luat acasă la el, cu motocicleta cu ataş”, povesteşte Bogdan.

Heineken - bogdan dascalescu prin Spania
Din aventura spaniolă

Ospitalitatea spaniolă

Spaniolii sunt gazde foarte bune, spune tânărul aventurier din Făgăraş: „mi-au dat de mâncare (coadă de taur), au avut grijă de mine, iar a doua zi dimineaţa, omul, care avea în hambar un avion uşor, m-a dus până în Granada. Aici am avut parte de o sperietură. La un moment dat, în calea mea au apărut trei ţigani. Gitanos, mai exact. Se pare că sunt foarte mulţi gitanos în partea aceea a Spaniei. La început mi-a fost frică de ei, nu ştiam ce vor, dar apoi m-au luat la ei, mi-au dat de mâncare şi m-au învăţat flamenco. Casele lor, un fel de peşteri, sunt săpate în piatră, iar zona este faimoasă pentru show-urile de flamenco pe care aceştia le fac în fiecare seară pentru turişti. La Rocia, caverna în care am stat eu, a fost vizitată în trecut de Michele Obama. Tot aceşti „gitanos” m-au dus până aproape de mare, de unde am luat un feribot spre Tanger. Însă, pe la jumătatea traseului, am văzut în depărtare un iaht care avea pe el inscripţionat „La Casa Baratta”, unul dintre indiciile de pe covoraşul meu. Ştiam că trebuie să ajung acolo, astfel că feribotul m-a lăsat pe mare într-o barcă gonflabilă, şi am vâslit până la iaht”.

Fără să ştie, a condus un iaht

„În iaht nu era nimeni, doar nişte coordonate unde trebuie să ajungă şi instrucţiuni despre cum se conduce. E destul de simplu, ca la maşină. Ai acceleraţie, direcţie, nu e mare chestie. Totuşi, pentru mine a fost impresionant să fiu căpitan de vas, şi să navighez pe mare pe un iaht. Locaţia finală era un port în care, la un bar Heineken, mi-am regăsit bagajul”, spune Dăscălescu. Heineken - bogdan dascalescu cu iahtul

curatare tapiterie
Agromar
Sezar Forest - soferi profesionisti
Primaria Soars - Pasti 2024
Royall Security

În tot acest timp Bogdan a fost urmărit de o echipă de filmare, iar în urma acestei aventuri au rezultat trei episoade scurte care au fost promovate atât online, cât şi la televizor, pe Discovery, National Geographic sau History Channel. „A fost aventura de care aveam nevoie vara trecută şi mă bucur ca am fost ales să fac asta”, e mândru făgărăşeanul.

Are şi câteva premii

Heineken  - cu pluta pe apele Muresului
Cu pluta pe apele Mureşului

Pentru că nu este la prima aventură, făgărăşeanul a obţinut şi premii în urma aventurilor sale. „În 2011 am navigat pe Mureş pentru două săptămâni cu trei prieteni pe o plută construită de noi, de aici şi legătura cu Kon-Tiki, pe care v-am povestit-o mai sus. În tot acest timp am povestit în timp real pe reţelele de socializare despre această aventură, şi foarte mulţi oameni ne-au urmărit”, mai spune Bogdan.

Proiectul a câştigat locul doi la Webstock Awards (2011), categoria Publishing, cel mai important eveniment dedicat online-ului din Romania, şi locul 3 la eTravel Awards (2012), categoria Bloggers Projects, un eveniment important dedicat industriei de tursim.

„În 2012 am fost alături de un prieten să vedem aurora boreală. Am facut 7000 de km cu autostopul, din Bucureşti până în Nordkapp, Norvegia. Timp de trei săptămâni ne-am plimbat prin Europa, croindu-ne drum spre nord. Acest proiect a câştigat locul doi la Webstock Awards (2012) şi eTravel Awards(2012), ambele la categoria Bloggers Projects”, spune Dăscălescu.

Urmează Asia, cu autostopul

„Momentan lucrez ca digital media specialist la o agenţie de PR de top din România, GolinHarris. M-am mutat la Bucureşti tocmai pentru a lucra în acest domeniu şi este foarte bine. În Asia vreau să plec cu autostopul, în vară. Încă sunt în plin proces de planificare al excursiei, însă din ce am calculat or să fie pe puţin 20.000 km de parcurs. O să trec prin Turcia, Armenia, Azerbaidjan, Turkmeninstan, Uzbekistan, Kyrgyzstan, Kazahstan, Rusia, Mongolia, China, Vietnam, Laos, Cambodia, Thailanda, Malysia şi Singapore. Iar de acolo probabil că o să mă mai plimb în alte direcţii. Sper să fie o aventură pe cinste pe care să o împărtăşesc cu oamenii care vor să mă urmărească. Poate chiar să scriu o carte, cine ştie…”, a spus făgărăşeanul.

Detaliile călătoriilor lui pot fi aflate şi de aici.

 (Alexandru Socaciu)


Apreciază
Distribuie

  1. Bine ca d-nul Dascalescu Bogdan calatoreste prin Europa, acum urmeaza Asia, dar datoriile de sute de ron pe care le are la mine, de 5 ani nu bine voieste sa le restitue !!!!! asa dar, bine ca urmeaza asia, pe bani altora !!!! nu iar fi rusine !!!

Comentariile sunt închise.