Făgărășeanca Marcela Motoc, între marii actori care strâng semnături pentru #FărăPenali

foto: Facebook / Marcela Motoc

Actrița Marcela Motoc s-a alăturat numelor grele din teatrul românesc pentru inițiativa #FărăPenali în funcții publice.

Marcela se va afla în stradă, la București, ca să strângă semnături pentru inițiativa cetățenească, până miercurea viitoare. Se va afla în Piața Universității între orele 17:00 și 20:00, alături de Marius Manole, Florin Călinescu, Oana Pellea, Maria Obretin, Olimpia Mălai și mulți alții.

Actrița spune că avem un Guvern nesigur și face o comparație dură.

„Avem o guvernare nesigură care, iertată să-mi fie comparația, dar se schimbă miniștrii mai ceva ca hârtia igienică la o toaletă publică. Mă implic pentru că îmi pasă, îmi pasă foarte tare. Și pentru că îmi aduc aminte bine ce înseamnă comunismul și n-aș vrea să se întoarcă. Mi se pare că ne îndreptăm înspre o dictatură pentru că problemele pe care le avem noi nu seamănă cu ale niciunei țări așezate bine politic, economic, financiar sau moral. Trăim în fiecare zi într-un fel de supă tulbure care e făcută din mediocritate, din subcultură, tupeu, interes personal și dintr-o manipulare a maselor care, da, sunt oricum descumpănite. Nu vreau să trăiesc într-o țară care are un guvern care subordonează justiția sau instituțiile publice. Este o nebuloasă administrativă în care ne zbatem toți. Fie că e vorba de pensii, de salarii, obligații fiscale, autostrăzi sau spitale, asta nu e explicabil decât prin incompetența miniștrilor. ”, ne-a mărturisit Marcela Motoc.

Făgărășeanca s-a întors în România după 11 ani petrecuți în Paris și nu mai vrea să plece, în prezent activând la trei teatre din București – Bulandra, Metropolis, Teatrul de Artă. Ea afirmă că într-o țară civilizată, cei care sunt vizați de anchete sau sunt condamnați precum Liviu Dragnea, se retrag din funcții până când se lămurește situația.

Agromar
Monumente funerare
Demgy
JTTI

„Nicăieri în lume, un președinte al Camerei Deputaților și un președinte de partid totodată, nu poate rămâne într-o funcție publică după ce a fost condamnat de un complet de judecată. Fie că această condamnare este definitivă sau nu, sau chiar dacă ar fi nedreaptă, cel care este vizat se retrage din funcție până la lămurirea lucrurilor. Și să-l citez pe Andrei Pleșu, pentru că tot îl admir, «nu există prezumție de nevinovăție fără prezumția de bună-cuviință». #FărăPenali în funcții publice este un proiect care, dacă stai să te gândești bine, nici măcar nu ar trebui să fie proiect pentru că este de bun simț și ține de logică. Toți suntem afectați în mod direct și personal, chiar dacă nu ne dăm seama acum. În momentul în care o vom face va fi prea târziu”, adaugă Marcela.

Coordonatorul acțiunii este Marius Manole, prezent de curând pe scena Casei de Cultură din municipiul nostru. El a precizat de la început că demersul este unul strict civic și nu are legătură cu susținerea niciunui partid politic.

Campania se desfășoară de mai multe săptămâni și într-un cort amplasat în centrul Făgărașului. Inițiatorii au nevoie de 500.000 de semnături pentru a cere modificarea Constituției. La nivel național s-au strâns până acum 300.000.

Liviu Ardelean


Apreciază
Distribuie