Star FM - TOP Header
Clarfon
Clarfon octombrie
Acasă Țara Făgărașului Făgărașul anilor `60-`70, într-o expoziție la Cetate
, ,

Făgărașul anilor `60-`70, într-o expoziție la Cetate

Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat” a inaugurat, vineri, expoziția „Metamorfoze” a lui Puiu Lucian Tonceanu, fost inginer, pasionat de artă încă din copilărie.

Expoziția de pictură este una personală, realizată în acuarelă, ulei și grafică. Lucrările prezintă străzile și casele din Făgărașul anilor `60-`70, astfel că vor stârni amintiri localnicilor nostalgici, iar tinerii vor putea cunoaște dintr-o altă perspectivă trecutul orașului de origine. Puiu Tonceanu a cochetat cu fotografia în tinerețe, dar s-a reapucat de pictură după ce a finalizat cursurile Școlii de artă din Brașov.

„Este Făgărașul anilor `60-`70, până spre `80 când a început demolarea. Unele tablouri le-am pictat recent, după schițe făcute de mine, iar pe altele chiar atunci, în anii 68-72”, mărturisește artistul amator.

Turiștii, de asemenea, vor putea lua contact cu istoria municipiului de la poalele Munților Făgăraș.

Victoria Federal IFN
Amanet King Onix
La doi pasi
Reno Depo
Monumente funerare
Florian Shaorma

„Noi în fiecare an promovăm artiștii locali, fie ei amatori sau profesioniști, din dorința de a face cunoscute talentele pe care le avem în comunitate, prea puțin știute de omul de rând”, declară directorul muzeului, Elena Băjenaru.

Expoziția, deschisă până la finalul lunii ianuarie 2019, este găzduită la etajul al doilea al Cetății.

Liviu Ardelean


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Monumente funerare
La doi pasi
Florian Shaorma
Reno Depo
Victoria Federal IFN
Amanet King Onix

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.