Fapte, nu vorbe!

Grupul de presă MediaStar, format din ziarul Bună Ziua Făgăraş, Radio Star şi Radio Super FM, a început anul 2015 cu o serie de transformări, proiectate pe termen lung. Pentru noi contează însă faptele – de aceea am preferat să facem mai mult şi să vorbim mai puţin.

Noua conducere, modificările de format precum şi strategia de dezvoltare au deschis un nou capitol în istoria MediaStar şi a presei locale. Despre toate acestea am stat de vorbă cu Roxana Cantemir, directoarea grupului MediaStar.

Reporter: Preluarea conducerii unui ziar şi a două posturi de radio presupune responsabilităţi imense. Ce v-a făcut să acceptaţi provocarea?

Roxana Elisa Cantemir: Acceptarea provocărilor ce apar în vieţile noastre, ale tuturor, este strâns legată de experienţa acumulată, de dorinţa de evoluţie şi de pasiunea pentru acel domeniu.  Când simţi că toate acestea se îmbină perfect, nu poţi să refuzi propunerea de a urca o treaptă, două sau mai multe pe scara profesională. Începând în ordinea inversă a celor trei ingrediente menţionate,  dacă m-ai întreba ce pasiuni am, aş începe cu radioul / fără ezitare, după care restul…. Da, iubesc foarte mult radioul şi implicit tot ce ţine de subiectul mass-media. De aici şi veşnica mea dorinţă de a evolua atât ca om de radio, cât şi ca om de presă. Legat de experienţă, cei opt ani de zile de când am luat primul contact cu lumea presei, cu siguranţă nu sunt mulţi, dar important este că eu îi percep suficienţi încât să mă facă să mă simt pregătită pentru această provocare. În toţi aceşti ani, mare parte din experienţă am acumulat-o în presa locală, însă am bifat şi ceva experienţă în cea naţională ca realizator programe radio. De altfel, cea mai cunoscută activitate a mea din lumea presei este cea de realizator programe radio.  Pe lângă „vocea de la radio”, cu ceva ani în urmă am fost şi prezentator ştiri tv, am experimentat şi partea de producţie – editare reclame radio,  însă cele mai folositoare activităţi pentru noua mea funcţie au fost cele din sectoarele de vânzări, promovare şi marketing ale presei locale.

Rep.: Ce ne puteţi spune despre strategia de dezvoltare a grupului MediaStar?

R.E.C.: Ai început foarte bine întrebarea. „Pot” să spun două lucruri esenţiale pentru public, celelalte fac parte din strategia noastră de a ne concentra mai mult pe fapte decât pe vorbe. Este esenţial ca cititorii ziarului Bună Ziua Făgăraş şi ascultătorii radiourilor Star FM şi Super FM să ştie că acest grup de presă continuă să promoveze informaţiile pozitive. Nu vrem să fim o altă presă de scandal. Sunt suficiente în ţara asta şi nu cred că scandalul ne lipseşte, ci mai degrabă altruismul, optimismul şi vorba frumoasă. Un alt lucru important pentru public este acela că grupul nostru de presă se orientează mereu spre implementarea noilor tendinţe în domeniul mass-media.

Rep.: Una dintre campaniile de suflet ale dumneavoastră este „Luptă şi tu împotriva abandonului şcolar!“. De ce?

R.E.C.: Sunt atât de multe motive încât aş putea umple toate paginile ziarului doar cu răspunsuri. Deşi am mai promovat şi alte campanii sociale, aceasta cu copiii m-a prins atât de tare încât m-am implicat cât de mult am putut. De ce? În primul rând pentru că am studiat bine problema şi am conştientizat pe deplin gravitatea ei şi impactul negativ pe care-l are lipsa educaţiei, asupra noastră a tuturor – celor de azi şi mai ales asupra celor de mâine. Nici nu mai are rost să amintim ce fel de viaţă au cei care abia ştiu să scrie sau să citească. Pericolul abandonului şcolar este atât de mare încât te poate face să te simţi neputincios şi astfel să crezi că nu este de competenţa ta. Însă, cred cu tărie că, deşi cu o floare nu se face primăvară, totuşi cu un mic bucheţel poţi crea o primăvară în lumea cuiva şi implicit în lumea ta.

Imaginaţi-vă efectele acelui bucheţel, căruia i se mai adaugă unul, şi încă unul şi tot aşa. Pe acest principiu am pornit proiectul de burse din cadrul campaniei „Luptă şi tu împotriva abandonului şcolar!“. Ne-am gândit că, prin campania noastră, se va mai reduce măcar puţin rata abandonului şcolar din zona noastră. Puţin prin campania noastră, puţin prin proiectul altcuiva şi tot aşa.

Concret, prin acest proiect de burse, în care ni s-a alăturat şi Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului, am reuşit să depistăm 41 de cazuri de copii care provin din familii cu probleme financiare dar care, în acelaşi timp, prezintă interes pentru şcoală.  Ne dorim să menţinem viu acest interes pentru o perioadă cât mai lungă – mai ales în situaţiile celor care  provin şi din familii cu o educaţie redusă.

Agromar
Florian Shaorma
Spalatoria GPC
Monumente funerare
Second hand & outlet
Moveos
JTTI

Am reuşit să adunăm fonduri pentru 15 astfel de cazuri. Fondurile ne permit să acordăm acestor copii câte o bursă de 2.400 lei sub formă de bunuri (rechizite, cărţi, caiete, articole de îmbrăcăminte etc.) pe baza unei liste întocmită de fiecare copil. Bursa acoperă o parte din cheltuielile copilului pentru sfârşitul acestui an şcolar, plus anul şcolar 2015-2016.

Mulţumesc încă o dată tuturor celor care au înţeles importanţa educaţiei şi astfel au făcut donaţii pentru bursele copiilor.  Este vorba atât de persoane fizice cât şi de companiile: Bilka Steel SRL, Complex Agrement Laguna Albastră, General Construcţii Crispadin SRL, Go Pro Infrastructure, HG Construct, IT HINT SRL din Braşov, Sacred Dacie şi STI Internaţional.

De asemenea, campania „Luptă şi tu împotriva abandonului şcolar” a fost sprijinită încă de la început şi de către Abate Panel, F-Metal, Plasimo Marine Roumanie, UPRUC CTR şi W.I.W Prod Ro.

Lista bursierilor precum şi toate detaliile proiectului se găsesc pe www.radiostar.ro. Campania continuă şi ne dorim ca, până în septembrie, să mai strângem fonduri şi pentru alţi copii.

Rep.: Campania împotriva abandonului şcolar se desfăşoară pe radio, pe ziar şi online. În era internetului şi a digitalizării, care credeţi că este viitorul presei locale?

R.E.C.: În condiţiile în care am ajuns ca dimineaţa la cafea să răsfoim presa direct de pe computer sau telefon mobil, cred că este destul de evident care este viitorul. Asta ca să nu dau direct exemplul presei americane şi europene, care sunt preponderent doar pe internet. Presa naţională din România, la fel.

Nu cred că mai încape îndoială nici în ceea ce priveşte presa locală. Impactul informaţiilor de pe internet este mult mai mare decât cel al variantei tipărite. Spre exemplu, varianta online a ziarului Bună Ziua Făgăraş, adică site-ul oficial www.bunaziuafagaras.info  are în medie 16.500 de afişări pe săptămână; varianta tipărită numără 7.000 de exemplare, fiecare fiind citit în medie de aproximativ două persoane, conform statisticilor.

Fie că ne place, fie că nu, viitorul e online.


Apreciază
Distribuie