Star FM - TOP Header
Clarfon
Acasă • Social • Femeia din Lisa care și-ar fi ucis copilul, arestată
,

Femeia din Lisa care și-ar fi ucis copilul, arestată

Femeia de 29 de ani care și-ar fi ucis copilul nou-născut, la sfârșitul lunii noiembrie, a ajuns în arestul IPJ Brașov.

Polițiștii au reținut-o, miercuri, pentru 24 ore. Femeia din Lisa este cercetată acum pentru omor calificat.

Dosarul în cadrul căruia se fac cercetări a fost transferat la Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov.

„Din cercetări au rezultat indicii privind săvârșirea infracțiunii de omor calificat, asupra unui membru de familie”, a declarat purtătorului de cuvânt al IPJ Brașov, Gabriela Dinu.

Dabo
Amanet King Onix
Demgy
Reno Depo
Monumente funerare
Mobila SH
La doi pași
Vibe
Florian Shaorma
Free Cash Point

Ana Maria Ioniță și-ar fi ucis bebelușul abia născut și l-ar fi îngropat în grădină, încercând să ascundă fapta.

Femeia a mai avut patru copii pe care i-ar fi abandonat după naștere, iar pe unul chiar l-ar fi vândut.

 


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Florian Shaorma
Demgy
Dabo
Mobila SH
Free Cash Point
Monumente funerare
La doi pași
Amanet King Onix
Vibe
Reno Depo

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.