Festival de film în Cetatea Făgăraș, adus de Irina Margareta Nistor

sursa foto: Hantzy Kessler

American Film Festival Făgăraș va fi cel mai important eveniment de acest gen care se va desfășura în municipiul nostru.

Anunțul organizării lui a fost făcut de Irina Margareta Nistor, celebra voce a filmelor României comuniste, care nu mai are nevoie de nicio prezentare. Ea a fost prezentă, marți, în ședința ordinară a Consiliului Local Făgăraș pentru a susține proiectul pe care îl va produce și pentru care va selecționa peliculele ce vor fi proiectate în cetate.

La American Film Festival ne vom putea refugia pentru o mini-vacanță cinematografică originală, în care vom vedea în avanpremieră sau vom revedea titluri de neuitat, potrivit organizatorilor. Ei sunt convinși că Cetatea Făgăraș este decorul ideal pentru pelicule de referintă.

sursa foto: Ovidiu Dumitru Matiu / Mediafax

Irina Margareta Nistor (foto) a fost însoțită de un membru al asociației Art Raising care a anunțat că prima ediție a evenimentului va avea loc anul viitor, în perioada 21-24 iunie.

JTTI
Victoria Federal IFN
Florian Shaorma
Monumente funerare
Mogaldea Therapy

„Făgăraș este acum inima țării, centrul geografic al României, lucru dovedit de geografi. Ar fi păcat ca de aici să nu plece primul Festival de Film American din România. Și dacă va fi să fie, și va fi, spunem că va exista pentru mulți ani de aici înainte, că nu se cade să ajungem la vorbele cântecului cules de Harry Brauner la Drăguș, sat din Țara Fagarașului, și zis de Maria Tanase – „Cine iubește și lasă”, adaugă organizatorii.

În cadrul evenimentului vom mai putea participa la concerte, o paradă de cai și dezbateri cu invitați speciali privind istoria Țării Făgărașului. Vor fi proiectate filme gratuite pe pereții exteriori ai cetății și va exista un târg zilnic cu produse locale.

American Film Festival este primul proiect al asociatiei ArtRaising, desfășurat sub patronajul Ambasadei SUA la București și cu sprijinul Consiliului Local și Primăriei Făgăraș.


Apreciază
Distribuie