Filmul complet al omorului şi al sinuciderii

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au dat primele informaţii despre omorul şi sinuciderea, petrecute luni la Făgăraş, în exclusivitate pentru ziarul Bună Ziua Făgăraş

Doi soţi şi-au pierdut viaţa în jurul prânzului; soţia fiind omorâtă de bărbat, iar acesta din urmă aruncându-se apoi în faţa unui tren.

Aceştia locuiau în zona Negoiu. Femeia, pe nume N.R., a fost ucisă de propriul soţ, pe nume N.V.. După ce a conştientizat odioasa crimă, bărbatul a scris repede un bilet de adio, în care a regretat cele făcute. A lăsat să se înţeleagă că nu aveau bani în familie şi se înţelegea prost cu nevasta, care – scria el – îi băga diverse substanţe în mâncare. Apoi s-a dus la calea ferată, a aşteptat primul tren să ajungă şi s-a aruncat pe şine în faţa locomotivei.

La ora 12.50 a fost anunţată Poliţia Transporturi Feroviare, iar puţin mai târziu a aflat şi fiul cuplului.

Băiatul şi-a găsit mama moartă în casă, a citit biletul de adio şi a anunţat Poliţia Municipală.

Ulterior, o echipă de la Serviciul Omoruri şi un procuror au ajuns la faţa locului. Cazul a intrat în ancheta Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, instituţie competentă din punct de vedere material şi teritorial să coordoneze cercetarea.

În jurul orei 10.00 în această dimineaţă, corpurile victimei şi ale călăului erau supuse autopsiei la Serviciul de Medicină Legală din Braşov.

Monumente funerare
Royall Security
Isoplus Special - Pasti
Florian Shaorma - Pasti
Agromar
Logiscool
Primaria Soars - Pasti 2024

Procurorii iau în calcul şi varianta ca o altă persoană să fie autorul crimei, însă cea mai plauzibilă este cea conform căreia soţul de 80 de ani şi-a omorât cu sânge rece nevasta şi apoi s-a sinucis.

În locuinţa familiei nu s-au găsit urme de răvăşire, care să conducă la o altă variantă.

Din primele cercetări nu reiese ca bărbatul să fi fost în evidenţe medicale cu vreo boală psihică.

Dacă ar mai fi trăit, ucigaşul ar fi fost acuzat de omor cu circumstanţe agravante, pentru că a omorât un membru de familie. Pedepasa în acest caz este de până la 20 de ani de închisoare.

(Cristina Cornilă)