Florin Piersic jr. filmează în Țara Făgărașului

Lui Florin Piersic jr. i-ar plăcea să locuiască în zona Făgăraşului şi să meargă doar o zi pe săptămâna la București, însă deocamdată proiectele în care este implicat nu-i permit acest lucru.

Până pe 20 septembrie, lucrează la filmul Moon Hotel Kabul, regizat de Anca Damian. Rolul lui este acela de jurnalist de investigație. El scrie despre un soldat, mort în Afganistan. Astfel, reporterul ajunge să călătorească până în Tara Făgăraşului.

Filmul Moon Hotel Kabul va apărea în cinematografe anul viitor. Locațiile alese au fost Cincu, Bruiu şi Ucea de Sus.

BZF: Ce te-a atras la acest scenariu?

Florin Piersic jr.: Scenariul chiar are o poveste. Am văzut multe filme în care spectatorul e obligat să stea într-o lungă contemplare, eventual să aprecieze imaginea frumoasă, dar în care povestea e aproape inexistentă. În scenariul de faţă, povestea m-a captivat, pe alocuri chiar m-a emoţionat. Toate personajele secundare, chiar şi cele episodice, declanşează noi conflicte şi duc povestea mai departe. Oricum, pentru mine, să particip la un asemenea proiect înseamnă şansa de a cunoaşte colegi noi.

Buna Ziua Făgăraş: Care sunt provocările care te-au surprins la filmări?

Florin Piersic jr.: Până în momentul asta cea mai mare provocare a fost maşina mortuară (râde). E foarte veche, greu de condus şi răspunde cu întârziere la comenzi. Au fost multe  momente de nesiguranță. A trebuit să conduc în trafic, cu camera de filmat montată pe capotă şi cu echipa în maşină. Responsabilitate mare. Sunt filme în care tot ce se vede în fundal e păcăleală sau butaforie, iar actorii fac deseori compromisuri pentru ca scena să iasă cum trebuie.

Echipa acestui film e foarte bine sudată, toţi sunt foarte mișto. Ideea regizoarei Anca Damian de a ne deplasa la 300 de km de Bucureşti a reușit să creeze coeziune în echipă, iar oamenii au avut șansa să stea împreună timp de o săptămâna, într-un spațiu geografic izolat de jungla urbana.

BZF: De ce a devenit la un moment dat regia mai ispititoare decât actoria?

Florin Piersic jr.: Regia e o pasiune veche. Îmi doresc să merg înainte pe ambele planuri. În general, caut actori care pot face performanță. Am un vis mai vechi cu un spectacol pe care să îl montez cu zece oameni tineri. Există deja câţiva oameni pe care mă bazez, i-am luat în vizor. Dar proiectul ăsta e încă o utopie.

****

BZF: Mai joci teatru? Unde te poate vedea lumea?

Florin Piersic jr.: De doi ani şi jumătate joc Freak Show, un one-man show scris de mine. Sunt mai multe personaje, dinamica e buna, publicul n-are timp să se uite la ceas. Spectacolul e încă viu, se îmbunătățește de la o reprezentație la alta. Am avut şi câteva turnee pentru romanii din diaspora, în Anglia, Franța, Belgia, Germania şi Canada.

Celălalt spectacol, Vestul singuratic, se joaca la teatrul Nottara. E prima dată după mult timp când lucrez cu alt regizor, în cazul de față – Cristi Juncu. Partenerii mei sunt Vlad Zamfirescu, Andi Vasluianu, Ioana Calotă şi Corina Dragomir. E o comedie destul de neagră, cu momente chiar tragice, așa că-mi place foarte mult, seamănă cu materialele pe care le caut eu în general.

Sunt conștient că publicul are nevoie să radă. Nu mă refer la hăhăiala stupidă de la stand-up comedy, ci la râsul ca energie colectivă care se naște în sala de teatru. Toate astea sunt receptate puternic de către actori. Iar senzația e de nepreţuit: aceea că ai ajuns la sufletul şi în mintea spectatorilor.

Benzinaria Recea - Pasti 2024
Proaspat Alb
Sezar Forest - soferi profesionisti
Brutaria Dragus
Florian Shaorma
Monumente funerare
JTTI
Amanet King Onix

BZF: Care e cea mai agasantă întrebare care ţi-a fost pusă?

Florin Piersic jr.: „Care este mesajul piesei”. Nu ştiu să răspund la asta. Niciodată.

BZF: Ce piese de teatru sau subiecte ar trebui să se joace mai des pentru a fi pline sălile de teatru, având în vedere că cinematografia şi televiziunea – la nivel de impact – au luat locul teatrului?

Florin Piersic jr.: N-avem cum să ne luptăm cu cinematografia şi cu tot ce se inventează în acest sens. Dar eu văd teatrul ca pe o formă de artă 3D, pentru că actorul viu transmite acel tip de energie care nu poate fi „digitalizată”. La teatru nu ai parte de efecte speciale ca la Hollywood. Dar, pentru mine, magia creată pe scenă doar din lumini şi umbre e mai puternică. Atunci când spun „magie”, nu mă refer la o zona siropoasă, ci practic climatul în care actorii de teatru devin credibili.

BZF: Ai avut vreo poreclă în timpul liceului?

Florin Piersic jr.: Colegii îmi spuneau Pierre. Eram bun la franceză.

BZF: Cum te-ai gândit că poți ţine trează atenţia unui spectator doar cu trei personaje? Mă refer la filmul tău Killing time. Privind retrospectiv acel eveniment, l-ai mai repeta?

Florin Piersic jr.: Cred ca e un film solid, care se sprijină în totalitate pe protagonist. Ioan Cristian Gutău, actor fără diplomă, face o demonstrație absolut incredibilă. Pentru el am scris scenariul. Daca m-ar fi refuzat, nici n-aș fi făcut filmul. Îl cunosc de mulţi ani, e un personaj pitoresc şi în viața reală. Un tip foarte mucalit şi spiritual în același timp. Oricum, foarte compatibil cu personajul pe care îl joacă în film. A învăţat textul la perfecţie, iar naturaleţea lui n-ar fi putut fi clonată de nici un actor profesionist.

Killing Time e mai mult filmul lui decât al meu. Îl găsești pe YouTube, pe platforma CinePub, la liber. Poți sa-l vezi oricând, dar trebuie să te loghezi cu parolă, pentru ca e interzis sub 18 ani.

BZF: Ai avut timp să te acomodezi cu această zona din Transilvania? Cum ţi s-au părut locurile, te-a atras ceva anume?

Florin Piersic jr.: Oamenii sunt calzi, foarte diferiţi faţă de cei din Bucureşti. Dar asta nu mă miră. În locurile astea, ospitalitatea şi blândeţea sunt moneda de schimb. Sincer, aş prefera să trăiesc aici şi să mă duc la Bucureşti o dată pe săptămâna, dacă o zona ca asta ar exista mai aproape de capitală. Dar supraviețuiesc cu ce am.

 

reporter BZF, Andra Flueraş

foto: arhiva personală Florin Piersic jr.


Apreciază
Distribuie