Clarfon - testare iunie 2026
Clarfon - oferta iunie 2026
Star FM - TOP Header
Acasă Social Fraudă cu fonduri europene și evaziune fiscală. 5 percheziții în județul Brașov
,

Fraudă cu fonduri europene și evaziune fiscală. 5 percheziții în județul Brașov

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice pun în aplicare, luni, 8 iunie, cinci mandate de percheziție domiciliară în județul Brașov, în cadrul operațiunii JUPITER.

Dosarul penal vizează săvârșirea infracțiunilor de obținere ilegală de fonduri, prevăzută de Codul penal, și stopaj la sursă, prevăzută de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Din cercetările efectuate până la acest moment a reieșit că reprezentantul unei societăți comerciale ar fi utilizat și prezentat documente cu date nereale pentru a obține finanțare prin Programul Start Up Nation. În urma acestor acțiuni, ar fi fost obținut în mod nelegal un ajutor financiar nerambursabil, prejudiciul cauzat ridicându-se la 200.000 de lei, se arată în informarea IPJ Brașov.

Totodată, verificările au evidențiat că același reprezentant al firmei ar fi reținut, fără a le vira către bugetul de stat, taxe și contribuții aferente salariilor angajaților, în perioada 2022–2023. Prejudiciul estimat în acest caz este de aproximativ 60.000 de lei.

Perchezițiile vizează atât domiciliile unor persoane fizice, cât și sediul social al persoanei juridice implicate, de unde se ridică înscrisuri și mijloace materiale de probă necesare completării dosarului.

Mobila SH
Amanet King Onix
Monumente funerare
La doi pasi
Florian Shaorma
Ford Brasov
Victoria Federal IFN
Senchea - oferta scolara 2026
Reno Depo
Taboo

„La finalul activităților, două persoane vor fi conduse cu mandat de aducere la sediul unității de poliție, pentru audieri și dispunerea măsurilor legale”, mai informează IPJ Brașov.

Operațiunea beneficiază de sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov, al Serviciului Criminalistic Brașov și al Poliției Municipiului Făgăraș.

Poliția Brașov continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale și recuperarea prejudiciului cauzat bugetului de stat.

Acțiunea JUPITER se desfășoară sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Amanet King Onix
Senchea - oferta scolara 2026
Monumente funerare
Florian Shaorma
Ford Brasov
Reno Depo
Victoria Federal IFN
Taboo
La doi pasi
Mobila SH