Găinile din Ucea de Sus, atracţie pentru americani

În 2004, un american, proprietar al unei agenţii de turism, a rămas fascinat de viaţa la ţară şi trimite în fiecare an turişti într-un sat care, aparent, nu are nimic de oferit

Orice sat unde oamenii îşi lucrează pământul şi păstrează vechile obiceiuri poate deveni o atracţie turistică. Nu trebuie să le arătăm construcţii grandioase şi nici monumente de mii de ani ca să îi cucerim pe străini.
Un exemplu vine de la un tânăr din Ţara Făgăraşului, care aduce în fiecare an sute de oaspeţi în gospodăria bunicii lui. Îi hrăneşte cu ciorbă de salată şi tocană de cartofi şi îi pofteşte să cotrobăie prin coteţul găinilor şi sa asculte în tăcere sunetul coasei, arată jurnaliştii de la Pro TV Braşov.
Satul Ucea de Sus, din Ţara Făgăraşului, nu are monumente UNESCO şi nu a călcat nicio personalitate pe acolo. Cu toate acestea, primeşte zeci de turişti străini. Ghidul lor este chiar un localnic, Iulian Cozma. Tânărul a descoperit cu mulţi ani în urmă că viaţa din satele noastre este fascinantă pentru străini.

Iulian Cozma nu s-ar fi gândit niciodată că găinile ar putea deveni atracţie turistică: „Personal, nu m-am gândit, până a venit John din America, un tip născut în Honolulu, care are o agenţie de turism în Seattle şi cu care am mers prima dată în Ucea în 2004, acum 10 ani. Şi a avut acelaşi tratament şi nu ştiam de ce sunt aşa entuziasmaţi şi John s-a întors vreo 3 ani consecutiv şi Ucea era un «must» în program”.

A restaurat casa bunicii

Casa veche a bunicii lui Iulian a devenit obiectiv turistic. Mai ales după ce a fost restaurată. „Nu poţi pune pe această casă nişte scocuri din plastic sau din materiale moderne. Aşa că am chemat nişte ţigani să le facă, pentru că ei sunt meşteri în prelucrarea metalului. Şi ţigla de pe casă e mai veche de 60 de ani”, povesteşte el.

Înăuntru, Iulian a adunat tot ce a găsit mai vechi prin gospodărie. Nu are mobilă de Biedermeier sau decoraţiuni făcute de meşteri populari, dar atmosfera de odinioară e de ajuns pentru turişti. „Wow, wow, uite ce paturi”, se miră ei. „Paturile sunt din lemn masiv, iar capetele sunt din lemn de trandafir, au cam 80 de ani şi le-am adus din apartamentul meu din Braşov”, le explică proprietarul.

Cu toate că vechea casă are mare trecere în rândul străinilor, părinţilor lui Iulian le e vine greu să se obişnuiască cu ideea că şi ce e vechi e frumos.

„Au mai venit aici de-a lungul anilor prieteni de-ai noştri şi de prin Elveţia, şi din America, şi toţi au zis că să nu cumva să te atingi de tavanele astea, că astea fac tot, şi au avut dreptate”, spune Gheorghe Cozma, tatăl lui Iulian.
Au crezut că îi fac o surpriză plăcută băiatului când au schimbat vechile geamuri de stejar vechi de 150 de ani cu termopane care imită stejarul:

„Erau de-alea cu ochiuri mici, cum o văzut el pe la Viscri. Apăi eu mă tot iau cu el: da’ tu ce crezi, că Ucea de Sus e Viscri?”, mai spune omul.
Micile frecuşuri pe teme de restaurare a patrimoniului din familia Cozma nu sunt observate de musafiri. Mai ales că între timp au ajuns în pivniţa plină cu vinuri produse local. „Am fost pe Valea Loarei, am văzut acolo ceva asemănător”, povesteşte un turist.

Reno Depo
Victoria Federal IFN
Mobila SH
Demgy
Florian Shaorma
Monumente funerare
Proaspat Alb
BPM - excavatorist

Alte atracţii – moara de apă şi distileria

Experienţa uceană nu poate fi completă, însă, fără mâncarea gătita de bunica Livia: o ciorbă de salată şi tocană de cartofi cu cârnaţi la felul doi. Secretul stă în ingredientele care provin din gospodăria proprie şi, evident, în modul de preparare. „Auzi aici, ţi-am spus că atunci când lucri, la ce faci tre’ să pui dragoste”, spune Livia Bârsan, bunica lui Iulian.

Străduţele prăfuite cu case simple, bivoliţele din grajduri, răsadurile din grădină, moara de apă a satului – toate îi cuceresc definitiv pe vizitatori. Regulă în moară: „Trebuie să plăteşti un procent pentru ce cantitate ai şi plăteşti o taxă extra pentru curentul consumat”.

Piesa de rezistenţă în acest traseu este „La căldări”, aşa cum numesc localnicii distileria din capătul satului şi unde au din nou ocazia să deguste produsele locale. Grupurile aduse de Iulian sunt din ce în ce mai dese.

Turiştii pleacă mulţumiţi, cu telefoanele pline de poze şi cu gustul bucatelor delicioase. „E ceva ce trebuie repetat, nu am văzut chiar cât am vrut să vedem, a lăsat un gust de «trebuie să te întorci». Este tema unei noi călătorii”.

Puţini dintre localnici înţeleg, însă, ce caută turiştii în satul lor, de unde toată lumea caută un motiv de plecare. Cum se face că o bivoliţă sau o tarla de cartofi poate fi atracţie turistică. „În general, lumea nu înţelege ce caută unul din sat cu încă 10 nebuni veniţi din America şi care fac 100.000 de poze la ce? Şi de ce, mai ales? Că nu e nimic spectaculos. Nu, nu, e foarte spectaculos, dar trebuie să ştii să-l pui în valoare, de acolo pleacă tot”, afirmă Iulian Cozma.

Dacă e să ne luăm după filosofia lui Iulian, orice sat românesc poate deveni un obiectiv de vizitat. Fără prea mare efort. Turiştii caută asta, pentru că în ţările lor au pierdut ceea ce la noi este încă viu.


Apreciază
Distribuie