Gestul neaşteptat al celui mai sărac preşedinte din lume în timpul unui interviu televizat

Jose Mujica este cunoscut drept ,,cel mai sărac” preşedinte din lume datorită modului său minimalist de viaţă şi a contribuţiilor sale către acte de caritate.

Liderul Uruguayului a dat o bancnotă de 100 de peso (aproximativ 4 dolari) unui bărbat sărac care i-a cerut o monedă în timp ce preşedintele acorda un interviu unui post TV din Montevideo, informează Huffington Post.

,,Nu am monedă, dar nu plânge”, i-a spus Mujica bărbatului care se afla printre reporteri şi cerea bani.

,,Vreau să fiţi preşedinte pe viaţă!” a fost replica celui care a primit banii din partea preşedintelui. ,,Nu, nu”, a răspuns Mujica, în timp ce reporterii care au asistat la scenă au început să râdă.

curatare tapiterie
Reno Depo
Proaspat Alb
Liceul Senchea
Sezar Forest - soferi profesionisti
Demgy
Amanet King Onix

Fost membru în guerrilla marxistă, preşedintele Uruguayului îşi donează 97% din salariu, conduce un Volkswagen Beetle din 1987, vinde flori împreună cu soţia sa în propria casă, o locuinţă modestă din Montevideo pe care nu a schimbat-o pentru palatul prezidenţial.

,,Nu am nevoie de multe. Trăiesc exact cum trăiam şi când nu eram preşedinte – în acelaşi cartier, în aceeaşi casă, în acelaşi fel. Şi sunt un republican”.

Jose Mujica trăieşte asemenea majorităţii pentru că majoritatea poporului a fost cea care l-a votat, îşi motivează el stilul de viaţă, adăugând că din punct de vedere moral nu are dreptul de a trăi ca o minoritate în ţara sa.


Apreciază
Distribuie