Gheorghe Gabor – consul la Chişinău

Fostul deputat în Parlamentul României, avocatul Gheorghe Gabor va reprezenta România în calitate de consul la cea mai mare ambasadă a ţării noastre. El va fi consul la ambasada României din Republica Moldova.

Av. Gabor îşi va începe activitatea în diplomaţie în 6 iunie, când va pleca spre Chişinău şi va completa echipa română a ambasadei.

Ambasada ţării noastre de la Chişinău este condusă de ambasadorul Marius Gabriel Lazurca şi are în componenţă încă 5 consuli, iar fostul deputat de Ţara Făgăraşului va deveni cel de-al şaselea. Mandatul său acolo este pe durată nedeterminată.

Avocatului făgărăşean i s-a propus o funcţie în diplomaţie încă din toamna lui 2012. „În toamna anului trecut preşedintele Căncescu mi-a propus să lucrez în diplomaţie la o ambasadă a ţării noastre din străinătate. Eu i-am răspuns domnului preşedinte că în orice muncă mi-aş desfăşura activitatea o voi face cu aceeaşi seriozitate cu care am făcut-o în tot cursul vieţii mele. Tot în toamna anului trecut am fost invitat la MAE de către Ministrul Afacerilor Externe Titus Corlăţean, am discutat cu secretarul general al Ministerului care pe vremea acea era chiar actualul Ministru al Justiţiei. După două-treni luni de la acea discuţie am fost din nou invitat la MAE şi mi s-a propus să mă pregătesc pentru a munci la ambasada noastră de la Chişinău în calitate de consul”, mărturiseşte Gheorghe Gabor.

av. Gheorghe Gabor
av. Gheorghe Gabor

Timp de o lună Gheorghe Gabor a urmat un curs de drept internaţional la centrul de pregătire consulară a Ministerului Afacerilor Externe. Până la data de 6 iunie când îşi va prelua atribuţiile diplomatice, făgărăşeanul continuă să fie consilierul primarului Sorin Mănduc pe probleme de fond funciar, funcţie pe care o deţine de două luni şi jumătate.

Victoria Federal IFN
curatare tapiterie
Demgy
Florian Shaorma - Pasti
Primaria Soars - Pasti 2024

Odată cu prerogativele diplomatice de consul al României, Gheorghe Gabor va dobândi şi imunitate diplomatică pe durata misiunii sale.

Gheorghe Gabor a fost avocat în Baroul Braşov vreme de 31 de ani. În ultimii opt ani a fost deputat PNL de Ţara Făgăraşului în Parlamentul României. El a activat în sânul Partidului Naţional Liberal timp de 23 de ani, din ianuarie 1990 şi până în aprilie 2013, când şi-a depus demisia, pentru că o funcţie diplomatică nu presupune apartenenţă politică.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie