Greva continuă. Liderii sindicatelor vor discuta cu ministrul Muncii despre grila de salarizare

foto: educatieprivata.ro

Ssindicaliştii pregătesc pentru un nou protest, pentru marți, în faţa Palatului Cotroceni, după ce Guvernul a propus plata în două tranşe a 2.500 de lei pentru personalul didactic şi auxiliar şi 1.000 de lei pentru personalul nedidactic.

Liderii sindicatelor din Educaţie vor avea luni, la ora 14:00, o întâlnire cu ministrul muncii, Marius Budăi. Discuţiile se vor axa pe viitoarea grilă de salarizare din sistem, care să aibă ca reper salariul debutantului cu studii superioare de lungă durată, cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie.

„Vom discuta astăzi cu domnul Budăi (ministrul Muncii, Marius Budăi n.r.) despre promovarea unei Ordonanţe de Urgenţă, a unui singur articol în care să stipuleze foarte clar că pe viitoarea grilă de salarizare reperul care se ia în considerare este salariul debutantului cu studii superioare de lungă durată, echivalentul salariului mediu brut pe economie. Şi de acolo plecăm şi creionăm orice tip de grilă salarizare”, a declarat pentru AGERPRES preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor.

Acesta a precizat că până când nu va exista un act normativ aprobat în acest sens nu poate fi vorba de încetarea grevei generale din învăţământ, care a debutat în data de 22 mai 2023.

Sindicatele din Educaţie au transmis, cu o zi în urmă, că va continua greva generală din sistem, pentru că Executivul nu a venit cu o soluţie care să ducă la stingerea conflictului.


Apreciază
Distribuie