Grupare de infractori informatici, destructurată. Peste 300 mii lei, ridicați de polițiști și 20 de persoane, la audieri

În urma perchezițiilor efectuate de joi, 13 februarie, polițiștii au ridicat 48.240 de USD, 63.700 de lei, 10.420 de euro, dispozitive concepute și adaptate în scopul săvârșirii infracțiunii de skimming, înscrisuri, documente de identitate, telefoane mobile, laptopuri și diverse medii de stocare, a declarat Alina Ivan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Brașov.

20 de persoane au fost conduse, tot joi, la audieri, la sediul Biroului de Combatere a Crimei Organizate Brașov, iar față de alte 5 persoane, procurorul de caz a emis mandate de aducere la sediul D.I.I.C.O.T. – ST Brașov.

Cele cinci persoane au fost reținute pentru 24 ore sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

Vineri, 14 februarie 2020, persoanele reținute au fost prezentate Tribunalului Brașov, cu propunere de arestare preventivă.

Vă reamintim că polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov – Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T. – S.T. Brașov, au efectuat mai multe percheziții în Brașov, Vâlcea și Brăila.

Din cercetări a reieșit că, în perioada august 2018 – decembrie 2019,  o grupare infracțională organizată, specializată în săvârşirea de infracţiuni informatice, ar fi acţionat pe teritoriul S.U.A.

Membrii grupării, cetăţeni români,  ar fi racolat persoane din România, pe care le-ar fi ajutat să ajungă în S.U.A., de multe ori prin trecerea ilegală a frontierei dintre S.U.A. şi Canada, potrivit IPJ Brașov.

De asemenea, membrii grupării ar fi instalat dispozitive de citire a benzilor magnetice ale cardurilor bancare şi ar fi făcut retrageri frauduloase de la bancomate. Banii astfel obţinuţi ar fi fost trimiși unor persoane aflate în România, ori în Italia.

JTTI
Spalatoria GPC
Agromar
Fantanita Craiesei
Mogaldea Therapy
Demgy
Monumente funerare

„Au fost identificate mai multe colete expediate în cursul anului 2019, stabilindu-se că aproximativ 175.000 de USD și 750 de dolari canadieni au fost trimiși în România.

Având în vedere caracterul transfrontalier de acțiune al acestei grupări, între organele judiciare din România și S.U.A. au avut loc schimburi operative de date și informații, acestea fiind efectuate prin intermediul U.S. Secret Service.

În urma colaborării între cele două state, pe teritoriul S.U.A. au fost reținute 8 persoane, membre ale grupului infracțional.

De asemenea, prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională, s-a luat legătura și cu autoritățile judiciare din Ungaria și Germania, în acest fel reușindu-se identificare locațiilor unde membrii grupării ar fi locuit și desfășurat activități ilicite (skimming), locații care au fost, de asemenea, percheziționate”, a mai spus Alin Ivan.

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a prejudiciului cauzat și a identificării tuturor persoanelor implicate în activitățile infracționale.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov au fost sprijiniți în activități de polițiști din cadrul I.P.J. Brașov – Serviciul Criminalistic, Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea, Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Galați – Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Brăila, Centrul de Cooperare Polițienească Internațională și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române.


Apreciază
Distribuie