HCM la final de campionat

S-a încheiat sezonul de handbal pentru HCM Făgăraş. Elevii profesorului Dumitru Opriş au încheiat sezonul pe poziţia a III-a, iar din punct de vedere al golaverajului, HCM are cea mai bună apărare din campionat, cu doar 463 de goluri primite în 20 de partide. HCM Fagaras

La acest criteriu nici măcar echipa de pe primul loc, CSM Oradea, nu depăşeşte Făgăraşul, pentru că a primit cu patru goluri mai mult. Echipa de pe locul doi, HC Argeş Piteşti, a primt cu 20 de goluri mai mult decât echipa locală. Ultimul meci, programat duminică, 25 mai, nu s-a mai desfăşurat pe teren propriu, din cauza neprezentării echipei din Baia Mare, care a fost ulterior penalizată cu trei puncte.

Statistic vorbind, echipa de handbal a Făgăraşului a terminat exact cum şi-a propus, între primele trei echipe din campionat. Performanţa este una extrem de bună pentru elevii lui Dumitru Opriş, iar faptul că are cea mai bună apărare se datorează şi jucătorilor şi portarilor.

Însă, demn de menţionat este faptul că, Ciprian Lazea, cotat ca fiind cel mai bun apărător al echipei locale, s-a retras de la echipă, alegând cariera militară, în dauna spectacolului de handbal. Cu mai multe amănunte, în ediţia viitoare a săptămânalului Bună Ziua Făgăraş.

Primaria Soars - Pasti 2024
Benzinaria Recea - Pasti 2024
Demgy
JTTI
Victoria Federal IFN
Amanet King Onix

HCM Tabel

(Alexandru Socaciu)


Apreciază
Distribuie